Lugojenii se pregătesc de ruga de ”Sfânta Mărie”, însă până atunci se va organiza şi ruga mică. Aceasta a ajuns la o ediție jubiliară – 25 de ani de când tradiția a fost reluată, după Revoluție.
Evenimentul este organizat de Corporația Meseriașilor din Lugoj și va avea loc în incinta restaurantului ”Gasthaus”, marți 13 august, de la orele 18.
Vor fi invitate oficialitățile lugojene, dar și reprezentanții breslelor din urbea de pe Timiș.
”Sunt 25 de ani de când am reluat tradiția rugii mici, pentru că și în perioada interbelică, meseriaşii se întâlneau în principal la fostul restaurant Dacia. Este o reunire între prieteni și vom continua să păstrăm vie această tradiție. Vom înmâna diplome și plachete, care să marcheze cele două veacuri și jumătate ”, ne-a declarat Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor Lugoj.
Membrii asociației vor participa şi la manifestările prilejuite de Ruga Mare. După oficierea Liturghiei la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, aceştia vor înconjura biserica şi vor defila cu steagul breslelor, vechi de aproape 100 de ani.