La împlinirea a 105 ani de la edificarea României Mari, vineri, 1 decembrie 2023, Ziua Națională a fost sărbătorită într-un mod inedit în comuna Nădrag, din zona de est a județului Timiș, și anume printr-un marș al elevilor, la care au participat circa 500 de persoane (elevi, părinți și bunici).
De fapt acest marș a ajuns în acest an la a cincea ediție, cu o pauză de doi ani pe timpul pandemiei, iar comuna Nădrag este printre puținele care cinstesc Ziua Națională a României prin asemenea acțiuni.
Manifestările omagiale au început joi, 30 noiembrie, cu o ședință festivă a Consiliului Local Nădrag, au continuat vineri dimineața, cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor de lângă parcul central al comunei, iar apoi, pe la orele prânzului, cu marșul elevilor, cu stegulețe tricolor, de la Liceul Tehnologic ”Traian Grozăvescu”, până la piață, unde participanții au primit tradiționala fasole cu ciolan și cârnați.
”Copiii au fost foarte interesați de aceste manifestări omagiale și nu mă așteptam să vină în număr așa de mare, mai ales că de dimineață timpul a fost nefavorabil, cu vânt și ploaie. Cu toate acestea, au participat 300 – 400 de copii, alături de care au mai venit părinții și bunicii lor, în total în jur de 500 de persoane. În această lună a sărbătorilor mai avem planificat un festival de colinde și un concurs de preparate culinare la ceaun, în jurul datei de 20 decembrie, iar de Revelion, în noaptea de 31 decembrie, vom intra în Anul Nou 2024 cu focuri de artificii”, ne-a declarat Liviu Munteanu, primarul Comunei Nădrag.