Carantina acum 200 de ani, la Lugoj! Cine fugea din izolare era împușcat pe loc

Pandemiile vin și trec, iar coronavirusul actual, care îngrozește întreaga planetă, nu este nici prima, și din păcate, nu va fi nici ultima ”plagă” a omenirii.

Cum se adaptau lugojenii, pe vremuri, la gravele boli ale trecutului (ciuma, holera, variola) vom descoperi în rândurile viitoare. Plata cu monedele în găleata cu oțet, livrarea mărfii printr-un soi de burlan, ca măsură de distanțare socială a epocii, dezinfectarea corespondenței cu fum, sunt doar câteva din soluțiile ingenioase găsite de lugojenii de odinioară în vremuri de pandemie.

În Cetatea Orșovei, poarta Imperiului la Dunăre, călătorii care veneau din Țările Române și din Orient, cu corăbiile, intrau în carantină obligatorie, orga­ni­zată încă de atunci pe mai multe niveluri de alertă. Unul dintre acești călători blocați în carantină, la anul 1841, a fost nimeni altul decât celebrul scriitor danez Hans Christian Andersen, care a lăsat în urmă interesante mărturii asupra acestei pagini mai puțin cunoscute a istoriei Banatului.

Plata în găleata cu oțet și livrarea mărfii cu ”burlanul”

Pentru a nu paraliza comerțul și circulația banilor, pe timp de ciumă, plata se făcea într-un vas cu oțet. Clientul punea banii în vasul cu oțet, care uneori era o găleată, iar comerciantul lua moneda dezinfectată de acolo. Este foarte interesant faptul că, și în secolele XVII – XVIII, lugojenii erau preocupați ca economia să funcționeze totuși, și în situații de criză!

O altă metodă, care poate fi apreciată și azi ca fiind foarte ingenioasă este cea a ”burlanului”. Pe timp de molimă, co­mer­cianții din acele vremuri practicau, ca și în timpul crizelor mo­der­ne, ”distanțarea socială”. Un brutar, de exemplu, făcea pâinea, pe care apoi o vindea la geam. Pentru a ține distanța și a evita contactul cu clienții, el folosea un tub, un fel de ”burlan”. Muș­teriul punea banii în acel tub, vânzătorul înclina tubul, lua plata, punea pâinea și înclina tubul din nou, spre cumpărător. În acest fel, contactul direct era evitat. Credem că o astfel de soluție ar fi valabilă și azi!

Banatul, focar de epidemii

Banatul în special a fost supus, de-a lungul vremurilor, la asaltul epidemiilor mortale (unele dintre ele cu o rată a mortalității teri­bilă), având în vedere situația sa specială. Și în jurul Lugojului se găseau astfel de terenuri mlăștinoase (ne amintim de mlaștina în care și-a găsit sfârșitul tragicul erou al orașului, generalul conte Veterani), iar ele erau o veșnică sursă de infecție. Plus că, după colonizarea așa zis germană din 1718, oameni veniți din Alsacia, Lorena, Luxemburg, Tirol, Slovacia şi Germania de Sud, au schimbat nu numai țara, ci și aerul, dând piept cu molime ale locului, cu care nu erau obișnuiți!




Rapid, lugojenii au început să ia contra măsuri. Prima a fost mutarea vechiului cimitir din centru, din jurul bisericii de la anii 1400, din care azi a rămas doar Turnul Sf. Nicolae, spre marginea orașului, pentru că oamenii au înțeles că astfel înlătură o sursă dde infecție. Morții erau îngropați și acoperiți în morminte cu var nestins, ca metodă de dezin­fectare. Tot în aceste circum­stanțe a apărut la 1749 și primul spital al Lugojului, deservit la început de medici militari. În caz de epidemii majore, se instituiau faimoasele posturi de carantină, exact ca și în zilele noastre, cu pandemia coronavirusului! Iată că ideea de carantină și de izolare nu este ceva nou.

Cel care fuge din carantină, să fie împușcat!

Cu ani în urmă, regretatul istoric militar Liviu Groza, Cetățean de Onoare al municipiului Cara­n­se­beș, ne destăinuia cum funcționau aceste posturi de carantină, dând exemplul comunei cărășene Mehadia, pe care l-a studiat bine. Peste ani, mărturia acestui istoric dedicat și cu vocație devine parcă mai valoroasă.

”La postul de carantină, călătorii erau obligaţi să stea perioade mai lungi sau mai scurte, în funcţie de starea sănătăţii populaţiei din zonă. Erau trei grade de carantină: perioada liniştită sau normală, de 21 de zile; perioada suspectă, de 28 de zile, care se aplica atunci când autorităţile habsburgice primeau ştiri incerte asupra situaţiei sanitare din ţările vecine. În fine, era perioada periculoasă, de 42 de zile, în cazul în care ştirile despre epidemii erau confirmate.

Şederea în carantină nu era chiar un sejur turistic. Pentru perioadele suspectă şi periculoasă, paza era dublă , respectiv triplă, iar evadarea era pedepsită fără milă”, spunea istoricul militar Liviu Groza.

În 1834, nerespectrea regulilor de trecere şi a perioadei de carantină erau supuse unor pedepse radicale, care pot părea șocante în zilele noastre, dar perfect justificate în contextul unei perioade când medicina era la nivel de ev mediu: “cel care calcă dispoziţiile de carantină să fie aspru pedepsit după legile existente, iar dacă restricţia de ciumă a fost deja constituită, să fie împuşcat dacă nu se supune somaţiilor”.

Hans Christian Andersen, în carantină la Cetatea Orșovei

Dacă Mehadia era doar un post de carantină ”intermediar”, poarta de intrare în Imperiu, Orșova, parte inseparabilă a Banatului istoric, era principala stație de carantină.

Regretatul corespondent al ”Redeşteptării” la Orşova, profesorul Constantin Juan Petroi, a scris o carte foarte interesantă, numită “Andersen în Banatul de Sud”, apărută la Editura Mirton din Timişoara, în anul 1999. Andersen este chiar marele scriitor danez Hans Christian Andersen, care a stat în carantina obligatorie de la Orşova, în anul 1841.

Între anii 1840-1841, Andersen a întreprins o călătorie în imperiul Otoman, pe ruta Danemarca – Germania – Italia – Grecia – Turcia. La întoarcere, corabia sa rămâne în carantină obligatorie în portul Orşova, punctul de vamă care separa Imperiul Otoman de cel Habsburgic.

Juan scria în cartea sa că perioada de carantină a lui Andersen a durat zece zile, în care toată marfa, până şi corespondenţa, au fost dezinfectate cu mijloacele vremii, cu fum. Staţiile de carantină funcţionau şi în cazul persoanelor şi animalelor care circulau prin imperiu. Chiar şi corespondenţa era aşezată pe un fel de grătar şi afumată cu fum de pucioasă, la finalul operaţiunii aplicându-se ştampila “Curăţat”.




Pentru Andersen, șederea în carantină a fost folosită pentru a imagina noi povestiri şi mai ales pentru a face schiţe (desene) cu costumele localnicilor, de la elegantele ţinute imperiale citadine “ca la Viena”, la frumoasele costume româneşti şi la hainele orientale purtate de turci. Impresionat de frumuseţea şi vioiciunea româncelor, Andresen sa scris în carantina de la Orșova poezia “Femeia Valahă”, pe care a publicat-o mai târziu în cartea ”Bazarul unui poet”.

La Lugoj, epidemia de holeră din anul 1831 a adus și ceva bun: construirea în 1836 a spitalului de pe strada Bucegi, situat în clădirea fostei Școli Populare de Artă. Despre acest spital ne vorbesc, în numărul viitor, doi medici lugojeni dedicați profesiei: dr. Dan Traian Demeter și dr. Mircea Șerpe.