Reprezentanţi ai Protopopiatului Ortodox Lugoj le-au oferit, astăzi, flori tuturor doamnelor de la Maternitatea din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj. Gestul lor a fost apreciat de acestea, care s-au simţit nu doar răsfăţate, ci şi apreciate prin surpriza pregătită.
„Un gest foarte frumos, mulţumim reprezentanţilor Protopopiatului Ortodox Lugoj că ne-au înseninat ziua. E pentru prima dată când avem parte de o astfel de surpriză şi nu putem decât să ne bucurăm că aceştia s-au gândit la noi. Chiar este o zi specială”, a spus Mariana Stanciu, asistentă.
Pentru că Ziua de 8 Martie este ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei, ziua în care femeia este în centrul atenţiei, reprezentanţii Protopopiatului Ortodox Lugoj s-au gândit că este un moment prielnic pentru a face o mică bucurie proaspetelor mămici şi doamnelor care le îngrijesc.
„Este un mic gest faţă de ceea ce ar merita femeile pentru că ele trebuie să fie cele mai importante persoane din viaţa noastră. Să aibă grijă de dumnealor, să fie fericite şi să aibă permanent în suflet o primăvară”, a declarat Nicolae Borduz de la Protopopiatul Ortodox Lugoj.
Tot în cursul zilei de astăzi, şi doamnele din cadrul Secţiei de Diabet vor primi flori din partea reprezentanţilor Protopopiatului.