Ora Pământului are loc anual în ultima sâmbătă a lunii martie și are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Evenimentul constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice. Ora Pământului va fi marcată și la Lugoj.
Cu acest prilej, Cantus Mundi organizează un recital coral, care va fi susținut de Corul Clubului Copiilor Lugoj, Corul Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” și Corul Școlii Gimnaziale ”Eftimie Murgu”, dirijate de prof. Gabriela Hlușcu și prof. Demis Otniel Oz.
Lugojenii care doresc să asculte glasurile cristaline ale copiilor sunt așteptați în număr mare sâmbătă, 30 martie, între 20.30 și 21.30, în incinta universității.