Alegerile locale, organizate în data de 27 septembrie, antrenează ambițiile multor candidați, care vor să fie primari sau consilieri locali. În estul județului, în special în mediul rural, mulți polițiști, ”tineri pensionari”, vor să conducă unitățile administrativ teritoriale în care-și au domiciliul.
Mulți polițiști, ieșiți la pensie la o vârstă destul de ”fragedă”, pentru că legea le-o permite se bat acum pentru fotoliile de primar în mai multe comune din estul județului, dar și în orașul Făget. Lipsiți de grija zilei de mâine, datorită rentelor viagere pe care le au, unii se vor în fruntea comunităților din care fac parte și în care au crescut, până când și-au urmat carierele din cadrul cărora au ieșit la pensie.
În zona Lugoj – Făget, în cel puțin șase unități teritorial administrative sunt foști oameni ai legii, care vor să devină și primari.
Cu toții sunt susținuți de partide aflate în prim planul politicii românești. La Făget, Uniunea Salvați România îl are candidat pe Dorin Puiu Frîncu, care își dorește mai multe fonduri europene, o apropiere mai mare a funcționarilor față de cetățeni, dar și capele în toate satele aparținătoare. La Criciova, un alt fost om al legii vrea să fie primar. E vorba de Dănilă Ioan Dragu, care a activat mai mulți ani la Postul de Poliție Știuca. Este preferatul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) la aceste alegeri locale.
În comuna Curtea, Partidul Național Liberal l-a scos la bătaie pe Dorel Adrian Petrescu, revenit în localitatea natală, după ani de zile petrecuți în Poliția Română.
Aurel Ioan Peia, care a activat peste un sfert de veac în Poliția Municipiului Lugoj vrea să fie edil șef la Ohaba Lungă, de unde își trage obârșiile. Candidează tot pentru Partidul Național Liberal. Formațiunea, principala forță politică din momentul de față, are în față tot un polițist la Balinț, în persoana lui Tiberiu Avramescu, fost șef de post mult timp la Topolovățu Mare.
Dintre toți aceștia, cel mai cu ”grad” este comisarul Dan Lupulescu. Acesta a fost mulți ani comandantul Poliției Orașului Făget și al poliției Municipiului Lugoj. Candidează din partea Uniunii Salvați România.
Lista ar putea cuprinde multe alte comune din Timiș, în care foștii polițiști vor să facă ”legea” și din fruntea administrațiilor locale. Chiar dacă sunt susținuți de formațiuni puternice, votul oamenilor este cel mai important. În plus, patru dintre cei enumerați mai sus au contracandidați puternici, pe primarii aflați în prezent în funcții, cu mai multe mandate la activ.
”Se joacă” la Curtea și Ohaba Lungă, comune în care foștii edili șefi au renunțat să mai candideze pentru un nou mandat.
Mă numesc Dorin Puiu Frîncu am 53 de ani și sunt pensionar MI. Candidez pentru functia de Primar și Consilier Local al orasului Făget.
Vizavi de articolul postat în ziarul Redesteptarea nu pot decât sa vă mulțumesc pentru propaganda electorala facută și precizez urmatoarele:
-am iesit la pensie la varsta de 50 de ani dupa
35 de ani activitate neîtreruptă in grupa 1 de munca, pensia fiind de serviciu pe baza contributivității.
Candidez intrucât îmi doresc o activitate transparenta si impartială în administrație, atragerea investitorilor, crearea de locuri de munca și da, nu în ultimul rând investițiile pe fonduri europene.
Sunt încrezător în votul cetățenilor pe 27.09.’20.
Cum , tu ai lucrat de la 15 ani ??????
Nu ti-a mai raspuns politistul?
Dorin Puiu Frincu este unul din fostii mei colegi , un om de un deosebit caracter, corect, cinstit si loial. Eu cred ca el este omul cel mai potrivit pentru functia de primar al orasului Faget. Eu il cunosc personal din perioada cit am fost detasat la Politia Faget si il recomand calduros fagetenilor !
Aceleasi calde recomandari le pot face si pentru domnii Aurel Ion Peia si Dan Lupulescu, pe ceilalti insa regret, nu ii cunosc personal.
Multa sanatate Puiule , Aurele si Danesi mult succes, Fagetul si celelalte comune unde candidati au nevoie de primari destoinici!
Adrian Pitu, fost maior la Politia Lugoj .