Ultima oră

Gala Premiilor Lugojene 2011 – momente de recunoştinţă, apreciere şi emoţie artistică

 

Gala01Vineri, 9 decembrie, de la ora 18, la Universitatea Europeană Drăgan a avut loc cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Lugojene, manifestare deja tradiţională, organizată de Fundaţia Europeană Drăgan şi Primăria municipiului Lugoj. Gala a fost prezentată de colegii noştri Alina Damian şi Ştefan Festo.

Gala01Vineri, 9 decembrie, de la ora 18, la Universitatea Europeană Drăgan a avut loc cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Lugojene, manifestare deja tradiţională, organizată de Fundaţia Europeană Drăgan şi Primăria municipiului Lugoj. Gala a fost prezentată de colegii noştri Alina Damian şi Ştefan Festo.

Ca în fiecare an, Gala Premiilor Lugojene – Premiile Josif Constantin Drăgan, a adus în prim plan personalităţi, firme şi instituţii publice care au avut o contribuţie decisivă la dezvoltarea şi promovarea oraşului nostru pe plan naţional şi internaţional.

Gala anului 2011 a început cu decernarea trofeului şi diplomei de excelenţă în administraţia publică. Trofeul a revenit de această dată Direcţiei Economice din cadrul Primăriei municipiului Lugoj, reprezentată de dl. Ionel Cadia. Dl. Cadia a mulţumit în numele celor 37 de angajaţi ai acestui sector, spunând că ”aşa cum ziariştii sunt paznicii democraţiei, aşa şi noi suntem paznici ai bugetului, prin decizii corecte şi venite la timp”.

Trofeul şi diploma de excelenţă în domeniul economic au fost acordate societăţii Hella, care produce componente auto pentru industria de profil din întreaga lume. Societatea are 430 de angajaţi, a împlinit recent cinci ani de activitate şi este în plin proces de extindere. Managerul de producţie Alin Ţăpîrdea a fost invitat pe scenă pentru a primi această recunoaştere.

La capitolul învăţământ, premiante au fost o elevă şi o profesoară. Roxana Sandu, elevă a Colegiului Naţional Iulia Hasdeu, a obţinut Premiul I la Olimpiada Naţională de Biologie, iar apoi, în urma barajului, s-a calificat pe cea de-a doua poziţie în lotul naţional, cu care a reprezentat România la Olimpiada Internaţională din Taiwan. Apoi a urcat în scenă Maria Bacău, o profesoară cu desăvârşită conduită profesională şi 45 de ani de carieră în învăţământ. ”Consider premiul acesta drept un omagiu adus familiei mele, care se poate asocia cu sintagma Lugojul cultural-artistic”, a spus profesoara, referindu-se la bunicul Ioan Bacău şi la tatăl Octavian Bacău, reputaţi dirijori de coruri, dar şi la cariera sa de actriţă a Teatrului Popular din Lugoj, timp de 24 de ani.

La capitolul cultură, a fost premiat Dan Patacă, solist al Operei Naţionale Timişorene şi unul dintre cei mai buni baritoni din ţară.

Ca şi în anii trecuţi, sportul a avut din nou parte de două distincţii: gimnastul Vlad Cotuna, singurul sportiv legitimat la Lugoj şi calificat la Olimpiada din 2012, de la Londra, precum şi echipa de volei a CSM Lugoj. Voleibalistele lugojene (conduse de antrenorii Paul Bogdan şi Vasile Canea, precum şi de preşedintele secţiei, Dan Brudiu), au încheiat campionatul naţional pe locul VI şi s-au calificat între primele patru echipe în turneul final al Cupei României. Anul miraculos s-a încheiat cu medalia de argint obţinută la Cupa Balcanică desfăşurată în Turcia, la Bursa.

După un moment de magie artistică realizat de Duo Colompar din Timişoara, care a interpretat colinde şi balade din repertoriul românesc şi internaţional, au fost anunţate Premiul Special şi Marele Premiu din acest an. Primul i-a fost acordat lui Adrian Ardelean, un om care a continuat tradiţia familiei, a obţinut succese extraordinare în afaceri, dar a făcut şi multe acte de caritate. În calitate de fost preşedinte al Rotary Club în perioada 2009-2010, el a amintit deviza rotariană – ”a servi este mai presus de sine”, care îl ghidează în viaţă.

Marele Premiu Josif Constantin Drăgan i-a revenit fostului primar Virgil Turcan, pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba lugojenilor şi a urbei în care trăim. Primul primar liber ales al Lugojului, Virgil Turcan, a pus binele concetăţenilor săi deasupra intereselor pesonale, sprijinind investiţii de primă importanţă precum construirea Universităţii Europene Drăgan. În momentul primirii premiului, numeroasa asistenţă l-a aplaudat în picioare.

Gala 2011 s-a încheiat cu un regal artistic oferit de marele cântăreţ folk Nicu Alifantis, care a susţinut un recital de înalt nivel interpretativ.

 

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/Gala01.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE