Ultima oră

Colegiul Branşite, un altfel de Bal al Bobocilor!

Brăniştenii au încheiat seria Balurilor Bobocilor de la liceele din oras, astfel că vineri, în Clubul No Limit, aceştia i-au ales pe Miss şi Mister Boboc Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” 2011.

Brăniştenii au încheiat seria Balurilor Bobocilor de la liceele din oras, astfel că vineri, în Clubul No Limit, aceştia i-au ales pe Miss şi Mister Boboc Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” 2011.

Deoarece au dorit ca balul lor să fie diferit de toate celelalte şi să aducă ceva nou, atât elevii organizatori cât şi bobocii i-au făcut pe cei prezenti să nu regrete că au ales să-şi petreacă seara în compania lor. Într-un format nou, având ca tematică Boboc Club, bobocii s-au descurcat foarte bine pe parcursul probelor, de unde nu au lipsit momentele artistice, scenetele umoristice, street-dance-ul, dansul modern, country sau popular, muzica blues sau hip-hop.

Cele opt perechi implicate în concurs au fost supuse la probe de cultură generală, de dans, după care au urmat pantomima, dansurile ţigăneşti, scenetele în care au fost imitate personaje moderne, melodiile hip-hop şi blues interpretate live de către elevi.

De asemenea, pe lângă elevii brănişteni, trupa Dance Fiction Crew a încins atmosfera balului, iar concertul final a fost susţinut de Remus Şerban, alias Xtremer, elev al Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte”, care i-a încantat pe cei prezenţi cu ritmuri în stil hip-hop.

Miss si Mister Boboc „Valeriu Braniste” 2011 au fost desemnaţi elevii Alina Zăvălaşi din clasa a IX-a E – Gastronomie şi Tobias Denis Beres din clasa a IX-a B – Turism. Locul II a fost ocupat de Milici Andreea din clasa a IX-a B – Turism şi Eugen Todoruţ din clasa a IX-a A – Electronică şi Automatizări, iar locul III a fost atribuit bobocilor Roxana Bălănescu din clasa a IX-a B – Turism şi Denis Ghiaţă din clasa a IX-a E – Gastronomie. Lorena Băiescu din clasa a IX-a E – Gastronomie şi Alexandru Bodnar din clasa a IX-a B – Turism au fost aleşi Miss şi Mister Popularitate.

„Nu mă aşteptam ca juriul să mă aleagă tocmai pe mine, dar sunt bucuroasă şi emoţionată în acelaşi timp”, a spus Miss Boboc „Valeriu Braniste”, Alina Zăvălaşi.

„Pentru mine a fost o experienţă interesantă alături de colegi şi de organizatori, dar mi-am dat toată străduinţa ca probele să fie apreciate de colegi, dar şi de juriu şi mă bucur ca sunt Mister Boboc” a declarat elevul Tobias Denis Beres, Mister Boboc „Valeriu Branişte”.

„Eram obişnuiţi cu un stil de organizare aproape identic pentru toate balurile din oraş, iar schimbarea decisă ne-a ambiţionat şi mai mult, cred că şi datorită faptului că profesorii au decis ca implicarea lor să fie minimală, iar scenariul balului să fie organizat de elevi pentru boboci. Îi felicităm pe bobocii participanţi şi suntem mândri de ei”, a declarat elevul Remus Şerban, în calitate de organizator.

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/Braniste20.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE