Clădirea Gării din Lugoj, alături de întreaga infrastructură feroviară, nu a mai beneficiat în ultimii ani de lucrări de întreţinere sau modernizare a patrimoniului existent. Compania Naţională de Căi Ferate – CFR SA a demarat un amplu proiect de modernizare a întregului traseu feroviar de pe ruta Arad – Timişoara – Lugoj – Caransebeş – Drobeta Turnu Severin – Calafat, care este parte componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean IV – ramura sudică.
“Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei ca linie dublă electrificată în sistem de alimentare de 25 kV, implementarea unui sistem nou de control a circulaţiei care va asigura îndeplinirea cerințelor de interoperabilitate între reţelele feroviare care sunt cerute la nivel european, creşterea vitezei de circulaţie la 120 – 160 km/h pentru trenurile de călători și 100 – 120 km/h pentru trenurile de marfă, respectiv introducerea pe acest tronson a unui sistem de siguranță a circulaţiei feroviare superior, care va înlocui sistemul actual de semnalizare feroviară clasic folosit în prezent cu unul nou, digital. De asemenea, se mai urmăreşte şi realizarea de lucrări civile în staţii şi creşterea capacităţii de tranzit naţional şi internaţional”, menţionează iniţiatorii proiectului.
Studiul de fezabilitate elaborat de Asocierea Acciona Ingenieria SA – Baicons Impex, va asigura pregătirea documentaţiei pentru demararea, în toamna acestui an, a lucrărilor de construcţie. Sumele necesare vor fi asigurate din fonduri europene nerambursabile CEF – Connecting Europe Facility în proporţie de 85% şi 15% fonduri de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 41.924.000 lei, fără TVA.