Coordonatorul activității Aquatim la Lugoj, ing. Mihai Grozăvescu, ne-a adus situația la zi a acestei societăți care gestionează activitatea de apă-canal la Lugoj.
Prima problemă abordată a fost situația contractelor încheiate la nivel de municipiu.
”Noi am început operarea la Lugoj în jumătatea a doua a lunii mai. Până acum am reușit să contractăm și să încărcăm în sistem aproximativ 4.000 de contracte dintr-un total estimat de 9.000 – 9.300 de contracte. Astea sunt contracte date deja în lucru, se poate factura pe ele. Facturarea am început-o cu luna iulie, cu primul lot de 1.500 de facturi. Pentru luna aceasta am emis aproximativ 3.500 de facturi. Estimăm că până la sfârșitul anului vom avea încheiat aproape integral pe oraș, acum lucrăm la Tapia și Măguri. Îmbucurător este faptul că am avut foarte multe solicitări de încheiere de contracte pe mail”. Problemele la acest capitol au fost de două feluri. Prima este lipsa cetățenilor de la locație. Din păcate, nu prea găsim oamenii acasă. Dintr-o stradă lipsesc 40%, în sensul că nu e nimeni la adresă niciodată și vecinii spun că unii sunt plecați peste hotare etc. A doua problemă e legată de lipsa asociațiilor de proprietari, în cazul scărilor de bloc!…
Continuarea în ediția tipărită a săptămânalului Redeșteptarea, care poate fi găsit de astăzi la toate punctele de difuzare a presei din zona Lugoj-Făget-Buziaș.