Sâmbătă, 31 ianuarie, la orele prânzului, a avut loc prima recepție a creșei construite în cadrul proiectului ”Construire creșă mare, municipiul Lugoj, județul Timiș”, situată pe strada Gheorghe Doja, la nr. 59 (vizavi de Spitalul Municipal).
La eveniment a fost prezent ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke și prefectul de Timiș, Cornelia-Elena Micicoi.
În cadrul Programului guvernamental ”Sf. Ana” de construire de creșe, această creșă cu spații generoase are numărul 51.
Primarul Călin Dobra a mulțumit în mod special d-lui ministru Cseke Attila pentru investiție și prezența la prima recepție a acestui important obiectiv pentru comunitatea lugojeană:
”Spun prima recepție pentru că de aici urmează partea de documente care vor fi încheiate din punct de vedere al antreprenorului și al beneficiarului final, Primăria Municipiului Lugoj și bineînțeles, colegii mei de la creșa municipală. Ceea ce se întâmplă azi este foarte important. Știți că am făcut demersurile ca această instituție să fie trecută din punct de vedere al activității, ca unitate de învățământ, sub umbrela Inspectoratului Școlar. Asta ne dă posibiitatea să atragem copiii nu numai din municpiului Lugoj, ci și din zona periurbană, de pe raza județului Timiș. Mai mult, dl. ministru ne-a dat o idee pe care am transmis-o colegilor de la creșă. După ce finalizăm partea de documente, vom avea și o săptămână a porților deschise, unde invităm părinții să vadă condițiile și tot ceea punem la dispoziție copiilor”.
Primarul a adus și câteva lămuriri legate de șantierul din fața clădirii.
”Până zilele trecute, antreprenorul general avea în față organizarea de șantier. Primăria Municipiului Lugoj are ca responsabilitate viabilizarea zonei. Avem deja semnat contractul. Mare parte din acesta este și executat: e trasă rețeaua electrică, avem ilumintul public, rețeaua de apă și canalizarea, care urmează a fi racordate. Urmează apoi partea de asfalt și parcările, pentru care avem co9ntractul semnat din punct de vedere al execuției”.
Edilul șef apreciază că, într-o lună și jumătate, se poate organiza acea săptămână a porților deschise.
Ministrul Cseke Attila s-a referit la răspunsul guvernamental la provocarea demografică din România:
”Acest program guvernamental de construire creșe l-am gândit în 2021. Inițial, am pornit pe finanțare națională, iar în 2022 când a apăut finanțarea europeană, noi aveam deja proiectul matur și am reușit să transferăm și pe finanțare europeană creșele. Prin acest program guvernamental, construim creșe în toată țara pe baza aceluiași proiect tip, care are trei mărimi: 40, 70 și 110 locuri. În municipiul Lugoj s-a construit creșa mare de minimum 110 locuri. Îl felicit de dl. primar, care a știut să urmărească interesul comunității locale și îi mulțumesc pentru colaborare, împreună cu echipa dânsului”.
Minstrul a adăugat că Programul Guvernamental ”Sfânta Ana” are azi în portofoliu 242 de creșe, iar încă 115 sunt în execuție, în stadiul de șantier. Majoritatea sunt cu finanțare din țară, iar 111 prin PNRR, cum este și cazul de la Lugoj. Finanțarea este de aproape 4 milioane de euro. Cheltuielile de funcționare cad în sarcina Ministerului Educației.

![[FOTO] Salt calitativ în infrastructura școlară! Creșa mare de pe strada Doja, la prima recepție](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/Cresa-mare-110-locuri-str-Doja-360x180.jpg)


![[VIDEO] Dosar penal în loc de protest! ”Revoluția de carton” de la Lugoj a ajuns la Poliție înainte să ajungă în stradă](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/protest-lugoj-360x180.jpg)





























![[VIDEO] Dosar penal în loc de protest! ”Revoluția de carton” de la Lugoj a ajuns la Poliție înainte să ajungă în stradă](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/protest-lugoj-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)



![[FOTO] Salt calitativ în infrastructura școlară! Creșa mare de pe strada Doja, la prima recepție](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/Cresa-mare-110-locuri-str-Doja-120x86.jpg)
