Ideea înființării unei zone metropolitane a Lugojului, deși aparent nu pare a fi o prioritate, este foarte importantă, pentru că va reda municipiului nostru importanța administrativă, economică, turistică și culturală.
Am scris de mai multe ori despre pierderea suferită de Lugoj prin reorganizarea administrativ teritorială făcută în anul 1968, pe timpul lui Ceaușescu. În acel moment, Lugojul a pierdut statutul de reședință raională, după ce îl pieduse pe cel de reședință a desființatului județ Severin.
Economia diversificată a Lugojului, la care se adaugă oportunitatea oferită de o șosea de centură la care alte orașe mari doar visează, sunt argumente forte în dorinţa de a înfiinţa o zonă metropolitană.
Actualul primar al urbei, Călin Dobra, se arată decis să nu rateze ocazia inființării ariei metropolitane, mai ales că Uniunea Europeană va aloca fonduri pentru astfel de proiecte. Opt comune din vecinătate se arată dornice să profite și ele de această ocazie.
Primarii din zonă bat palma
”Consider că Lugojul va trebui să revină la ceea ce a fost odată, ca al doilea pol de dezvoltare economică la nivelul județului Timiș, după municipiul Timișoara. O astfel de dezvoltare nu poate fi realizată din punct de vedere administrativ strict pe raza municipiului Lugoj, ci pe un proiect gen zonă metropolitană, cu unitățile administrativ teritoriale limitrofe, care ar putea să întărească forța economică a zonei de est a județului Timiș. Știm cu toții că zona de est este mai defavorizată din punct de vedere economic, dar are un avantaj extraordinar: existența autostrăzii, inclusiv cu acces la aeroport, care pe autostradă este facil și rapid. Acestea sunt argumente forte pentru investitori”, ne-a declarat primarul Călin Dobra.
El precizează că, în vederea constituirii acestei arii metropolitane, chiar a avut discuții în acest sens cu primarii din zonă, cu care are programată în perioada următoare o întâlnire.
Este vorba despre Boldur, Victor Vlad Delamarina, Știuca, Găvojdia, Criciova, Traian Vuia, Coștei, în total sunt opt localități limitrofe municipiului Lugoj care sunt hotărâte de a crea această zonă metropolitană. Zona metropolitană nu afetează statutul administrativ al acestor comune, ci este o asociere pentru dezvoltare.
Linii de finanțare pe fonduri europene
”Dezvoltarea este pe mai multe planuri și în primul rând de dezvoltare economică. Pe viitor se vor deschide linii de finanțare pentru astfel de zone. Este vorba despre linii de finanțare pe fonduri europene. Apoi, este domeniul transportului. Vom susține extinderea societății de transport cu autobuzele electrice pe întreaga zonă metropolitană. Vom susține și alte proiecte comune, cum ar fi cele pe turism, cultură sau alte domenii, care nu pot fi decât benefice pentru toate părțile asociate”, mai spune Dobra.
Crearea zonei metropolitane a Lugojului este cea mai importantă acțiune de restaurare a importanței municipiului nostru, după campania de reînființare a județului Severin cu capitala la Lugoj.
Din păcate, la aceasta din urmă s-a renunțat, autoritățile centrale preferând formarea regiunilor de dezvoltare economică, Lugojul fiind cuprins în regiunea Vest, din care fac parte județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
”Am scris de mai multe ori despre pierderea suferită de Lugoj prin reorganizarea administrativ teritorială făcută în anul 1968, pe timpul lui Ceaușescu. În acel moment, Lugojul a pierdut statutul de reședință raională, după ce îl pierduse pe cel de reședință a desființatului județ Severin.”
–
Da, pentru că tatăl (biologic) al lui Valentin Ceaușescu (n.1948) este un lugojean (M.S.) cu care a avut o relație ”sinistra” (Lenuța Petrescu).