Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie. Cu această ocazie, la iniţiativa Clubului Lions „Ana Lugojana” din Lugoj, începând cu ora 18.00, în faţa Primăriei Municipiului Lugoj, lugojenii vor fi testaţi gratuit de către medici specialişti, pentru stabilirea nivelului de glicemie.

„Scopul acţiunii este creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc, simptomele dar şi prevenirea acestei maladii. În Lugoj, această acţiune se află la a doua ediţie şi se va testa glicemia pentru toate persoanele doritoare”, a declarat preşedinta Clubului Lions „Ana Lugojana”, Simona Marinescu.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului se aprind lumini albastre care îmbracă clădiri şi monumente istorice din toată lumea, simbolizând speranţa luptei împotriva acestei maladii. Anul trecut şi Lugojul s-a alăturat marilor oraşe care au celebrat această zi, Primăria Municipiului „purtând” lumina de culoare albastră, alături de 452 de clădiri şi monumente din ţări ca Argentina, Canada, Egipt, Franţa, Germania, India, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Pakistan, Qatar, Rusia, Venezuela etc. Potrivit reprezentanţilor Clubului Lions, mai mult ca sigur Primăria va purta şi anul acesta lumina de culoare albastră.
Consultaţii oftalmologice gratuite – caravană medicală
În data de 17 noiembrie, începând cu ora 10.00, tot în faţa Primăriei Municipiului Lugoj, va fi prezentă o caravană pentru consultaţii oftalmologice gratuite.
„Lugojenii vor putea fi consultaţi de către un medic specialist oftalmolog, care le va prescrie în caz de necesitate, un tratament corespunzător sau dioptria necesară ochelarilor de vedere”, a mai adăugat Simona Marinescu.