Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie (data naşterii scriitorului Hans Christian Andersen) în întreaga lume se sărbătoreşte „Ziua Internaţională a cărţii pentru copii şi tineret”.
Cum scopul acestei zile este de a însufleţi dragostea de carte şi a îndrepta atenţia copiilor şi tinerilor către lectură, Asociaţia Alternatived organizează în Lugoj acest eveniment după următorul program: începând cu ora 9.00 va avea loc întâlnirea „cărţilor” în faţa Primăriei Municipiului Lugoj, la 9.15 se va desfăşura „Marşul cărţii” pe traseul Primărie – Universitatea Europeană „Drăgan”, la 9.45, în holul Universităţii, se vor putea dona cărţi pentru copiii din mediul rural, iar la 10.15, în Aula Magna, participanţii vor putea urmări un film de animaţie – „Crăiasa Zăpezii”, de H.C. Andersen.
Participă elevi şi preşcolari de la Şcolile Gimnaziale Nr.2, Nr. 4, „Eftimie Murgu”, „Anişoara Odeanu” – secţia germană, de la Grădiniţele P.N. Nr. 2, P.P. Nr. 4 şi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca”.
„Încercăm să le reamintim celor din jurul nostru să nu uite de cărţile din bibliotecă şi prin marcarea acestui eveniment dorim să dăm un exemplu copiilor şi tinerilor de a nu abandona lectura”, au declarat membrii Asociaţiei Alternatived.
Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie în Lugoj şi este organizat cu sprijinul Universităţii Europene „Drăgan” şi al Primăriei Municipiului Lugoj.
![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-360x180.jpeg)

![[FOTO] Dincolo de datorie! Militarii din Lugoj continuă tradiția faptelor bune](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donare-de-sange-militari-lugoj-5-360x180.jpg)













![[FOTO] Salt calitativ în infrastructura școlară! Creșa mare de pe strada Doja, la prima recepție](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/Cresa-mare-110-locuri-str-Doja-350x250.jpg)



![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)


![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-120x86.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-120x86.jpeg)

![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)