Zgomotul marşului tăcerii

Tragedia ”Colectiv”, de­ve­ni­tă rapid una naţională, s-a do­vedit mană cerească pen­tru toţi românii.

Fiecare a în­cercat, după propriile pu­teri, să profite după ea, unii la modul empatic, alţii ge­ne­rând un spectacol gro­tesc, o seamă de ei în cău­tare de capital de imagine, fă­ră ca nimeni să nu rea­li­ze­ze durerea celor direct im­pli­caţi, decât cei direct im­pli­caţi. Printre profitorii de ocazie au fost cei din viaţa po­litică, unii suficient de şme­cheri pentru a se retrage din funcţii, clamând faptul că ”nu se pot lupta cu po­po­rul” şi îi lasă pe alţii, deşi be­neficiile guvernării au fost imense.

Fără a fi con­spiraţionist, tind să cred că ne­norocirea din clubul res­pec­tiv a creat exact opor­tu­ni­ta­tea de care aceştia a­veau nevoie pentru o ieşire din scenă, atât de necesară unei cosmetizări înainte de alegeri.

Atunci când din nou vor apărea, aceiaşi, în fa­ţa electoratului, pozând în mi­reasa virgină, care de fapt a fost angajată a unui bor­del, şi care va arăta cu degetul incapacitatea celor care şi-au asumat diverse posturi înainte de alegeri.

Iar asta explică vehemenţa cu care au fost refuzate din start ideile legate de alegeri anticipate, demisie a par­la­mentului etc. O mişcare stra­da­lă, pornită să blameze corupţia, a avut ca rezultat doar ceea ce şi-au dorit po­li­ticienii, care au oferit bu­ca­ta de pâine celor care au vrut circ.

Mişcările sociale au avut reverberaţii şi în pro­vincie, acolo unde alte câ­teva zeci de mii de oa­meni au ieşit să plângă mor­ţii serilor de voie bună, să mute focul asupra corupţiei şi corupţilor.

Doar că, în fie­ca­re localitate, ideea de la care s-a plecat a fost de­tur­­n­ată de câţiva opor­tu­nişti, care au preferat să spar­­gă tă­cerea marşurilor cu urlete politice. De aceea nu­mărul participanţilor a scă­zut pe zi ce trece, iar to­tul s-a trans­for­mat în… ni­mic.

Aşa a fost şi la Lugoj, unde prima zi a reunit oa­meni de di­fe­ri­te vârste şi pro­­fesii, opţiuni po­litice şi a­­po­­litice, dorinţe şi ne­ce­si­tăţi. Au fost aprinse lu­mâ­nări, afişate câteva mesaje le­gate de sistem, un protest care s-a dorit a fi strigătul de nemulţumire al lu­go­je­ni­lor.

Un strigăt pier­dut în noap­­te şi întors sub for­ma un­ui ecou de prost gust, cu pe­tarde, râsete, ră­fu­ieli şi a­ni­mozităţi po­li­ti­ce.

Par­ti­ci­pan­ţii adunaţi de pe Face­book, fără idei, fără dorinţe, doar pentru a brava sau pen­tru că e la modă să faci scandal cu un jandarm lân­gă tine. Schimbările sunt ne­cesare, corupţia ucide, dar momentul schimbărilor este cel în care suntem che­maţi la urne.

Atunci putem decide, în linişte, ce vrem şi pe cine vrem. Dar din pă­ca­te atunci stăm, tăcuţi, în ca­se!­