Arcași veniți din toate colțurile țării, dar și de peste hotare și-au dat întâlnire la Cabana Vânătorului de la kilometrul 9, lângă Lugoj, unde au luat cu asalt pădurea de lângă Hanul Ana-Lugojana. În jur de 50 de participanți au urmat traseele prin pădure și au tras în animale de spumă în mărime naturală.
“Prezența la concurs este foarte bună, toți cei care s-au înscris participă. Suntem în jur de 43 de trăgători, competiția se desfășoară pe întreaga zi, iar finalele vor avea loc mâine de dimineață. Până acum concursul s-a desfășurat conform organizării suntem la jumătatea primei runde, iar totul decurge foarte bine”, a declarat Cosmin Gruiescu, organizator.
Participanții au avut noroc de o zi frumoasă și au fost încântați de locul unde s-a organizat “vânătoarea”.
“Am venit de la Deva, nu este pentru prima oară când participăm la Lugoj la un astfel de concurs. Suntem foarte încântați de acest concurs organizat de colegii noștri de la Lugoj și ne bucurăm că avem noroc de vreme bună. Este o competiție destul de dură, țintele sunt bine amplasate și bine alese.”, a declarat Mircea Domșa, membru al Ordinului Arcașilor Hunedoarei.
Duminică în cea de-a doua zi a concursului, competiţia va debuta la ora 8:00 şi se va încheia la ora 15:00, odată cu festivitatea de premiere la care sportivii vor fi premiaţi cu diplome şi medalii GP.