În ciuda problemelor cu salarizarea medicilor din centrele de vaccinare de la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici”, campania de imunizare cu vaccinurile Astra Zeneca și Pfizer, continuă în mod normal, inclusiv la multinaționalele din oraș.
”La Honeywell, în 3 și 4 iunie, am avut 108 vaccinări în prima zi și 60 în a doua zi. Este vorba de prima doză. Rapelul este programat în 24-25 iunie. De la Interspitzen, am avut 30 de persoane care s-au programat la centru, în trei zile, din 5 până în 7 iunie, tot pentru doza I. Rapelul este la trei săptămâni distanță”, spune dr. Ciprian Brîndușoni, coordonator al Centrului de vaccinare nr. 1 de la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici” din Lugoj, pe fluxul Pfizer.
Anterior, la Autoliv s-au vaccinat 270 de persoane în trei zile și la Mondial, 216 în două zile. Vaccinul folosit a fost tot Pfizer – BioNtech.
Pe fluxul de Pfizer, sunt la ora actuală disponibile 98 de locuri în sistem. Lugojenii preferă acest ser, luni fiind făcute 108 vaccinuri, inclusiv cei care se prezintă doar cu buletinul.
Centrul 2 de la Lugoj, singurul din județ deschis pentru doza inițială Astra Zeneca
Marți, 15 iunie, la Centrul de vaccinare nr. 2 de la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici”, până la ora 11.30, s-au vaccinat 22 de cetățeni programați pe fluxul Astra Zeneca. Cererea pentru Astra este mai mică, dar continuă vaccinarea, inclusiv a celor care se prezintă doar cu buletinul.
”Centrul de vaccinare nr. 2 de la Sala Sporturilor Lavinia Miloșovici este singurul din județul Timiș care mai este deschis pentru doza inițială Astra Zeneca”, a precizat dr. Corina Damian, coordonatoarea centrului.
De asemenea, în data de 8 iunie, s-au făcut deplasări cu echipa mobilă pentru zece cetățeni netransportabili, imobilizați la pat. Echipa, constând din medic, asistente și registrator, s-a deplasat cu o mașină pusă la dispoziție de Primăria Municipiului Lugoj.
La cele două centre de vaccinare de la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici” s-au prezentat și cetățeni cu pașapoarte de Irlanda, Germania și Marea Britanie.