Universitatea Europeană Drăgan acordă zece burse de studii pentru anul universitar 2015/2016. Bursele sunt oferite de către Fundaţia Europeană Drăgan din Milano, şase dintre acestea fiind pentru Facultatea de Ştiinţe Economice şi patru la Facultatea de Drept.
“Conştientă de importanţa promovării egalităţii de şanse pe piaţa muncii, Fundaţia Europeană Drăgan din Milano a decis să ofere posibilitatea de continuare a studiilor, pentru zece tineri care provin din familii cu venituri reduse, dar care au rezultate bune la învăţătură”, ne-a declarat prof. univ. dr. Persida Cechin – Crista, rectorul Universităţii Europene Drăgan.
Criteriile de selecţie pentru cei interesaţi sunt: media de absolvire a liceului – minimum 8.00, media de bacalaureat – minimum 8.00 şi venitul pe membru de familie, până la 350 lei (75 de euro). Se vor acorda două burse pentru elevii din Republica Moldova (una la Drept şi una la Ştiinţe Economice) şi opt burse pentru elevii din România (trei la Drept şi cinci pentru Ştiinţe Economice).
“Candidaţii care întrunesc condiţiile de acordare a burselor vor fi ierarhizaţi şi admişi pe locurile bursiere în ordine descrescătoare, în funcţie de media generală de admitere. În caz de medii egale, departajarea se face ţinând cont de participarea în timpul liceului la olimpiadele naţionale şi internaţionale şi în funcţie de venitul pe membru de familie. Bursele de studii se acordă pe întreaga perioadă de şcolarizare – trei ani la Ştiinţe Economice şi patru ani la Drept. Ele vor acoperi taxele de şcolarizare la Universitatea Europeană “Drăgan” din Lugoj şi cazarea viitorilor studenţi”, a mai spus prof. univ. dr. Persida Cechin – Crista, rectorul Universităţii Europene Drăgan.