Finalul de săptămână a scos din nou zeci de poliţişti rutieri şi de la alte birouri în stradă, şi de această dată sute de şoferi fiind amendaţi pe străzile din Timiş pentru neregulile depistate în trafic. Ca de obicei, s-a acţionat şi
la Lugoj, acolo unde scopul principal al raziei l-a constituit prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
La nivelul judeţului Timiş au fost întocmite 13 dosare penale conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, celor care nu posedau permise de conducere, precum şi celor care se deplasau cu autovehicule neînmatriculate pe drumurile publice.
„Totodată, au fost aplicate 527 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 340 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 45 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 34 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşirea limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.
Nici agenţii de la Lugoj nu au avut liber în acest week-end, ei acţionând cu succes pentru a reduce riscurile principale care produc accidente rutiere.
„Poliţiştii lugojeni au aplicat un număr de 41 de sancţiuni contravenţionale, 21 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, agenţii au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere”, a declarat pentru Redeşteptarea Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.