Echipa de fotbal Vulturii Lugoj va juca mâine cea de-a VI-a etapă a Campionatului Diviziei C pe teren propriu în compania formaţiei Minerul Mehedinţi, echipă care ocupă locul 9 în clasament având o singură victorie. Meciul se va disputa de la ora 15 pe Stadionul „Tineretului ” din Lugoj.
„Minerul Mehedinţi este o echipă echilibrată cu scoruri foarte strânse, precis vor veni să-şi vândă scump pielea , astfel că ne aşteptăm la un meci dificil şi echilibrat dar vom face tot posibilul să câştigăm, pentru că ne dorim să ne menţinem în prima parte a clasamentului”, a declarat Marius Maier, preşedintele echipei de fotbal Vulturii Lugoj.
Echipa antrenată de Cosmin Petruescu a avut până acum două victorii, un egal şi două înfrângeri, acumulând astfel 7 puncte şi clasându-se pe locul 6. Pe locul I în clasamentul Ligii se află Naţional Sebiş cu 11 puncte, fiind urmat de FC Hunedoara cu 11 puncte, Mama Mia Becicherecu Mic 10 puncte, Bătrâna Doamnă cu 8 puncte şi Milleniul Giarmata cu 7 puncte.
Săptămâna viitoare Vulturii vor avea etapă liberă, după retragerea echipei Muncitorul Reşiţa, iar conducerea clubului este în discuţii cu o echipă de tineret din Serbia, Steaua Roşie, pentru un meci amical programat pentru miercuri, 8 octombrie, de la ora 16.