Echipa de volei a CSM Lugoj a debutat în Cupa României cu o înfrângere.
Echipa de volei a CSM Lugoj a debutat în Cupa României cu o înfrângere. Sportivele pregătite de Paul Bogdan au fost învinse cu 3-0, pe seturi 28-26, 25-19, 25-23 în deplasare la Medicina Târgu-Mureş. Chiar dacă primul şi ultimul set au fost echilibrate, Medicina, formaţie cu un lot întărit înainte de jocul din Cupa României, s-a dovedit un adversar greu de depăşit.
Pentru cele două formaţii urmează meciul de la Lugoj, care va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, cu începere de la orele 18, la Sala Sporturilor „I.K.Ghermănescu”. Oficialii secţiei de volei spun că orice este posibil pe teren propriu, mai ales că în cazul victoriei formaţiei lugojene nu se va juca cel de-al treilea meci, ci se va disputa setul de aur.
Pentru meciul de sâmbătă sunt aşteptaţi cât mai mulţi spectatori, care vor putea urmări atât un spectacol voleibalistic în teren cât şi unul al galeriei, întrucât se anuntă surprize în tribune, având în vedere că o nouă galerie se organizează în aceste zile pentru a susţine echipa.





![[FOTO] Jumătate de secol de copilărie! Colinde, zâmbete și o poveste de 50 de ani la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aniversare-gradinita-pp5-10-360x180.jpg)




![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)










![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






