Echipa de volei a CSM Lugoj a pierdut primul joc din această ediţie de campionat în deplasare la Medicina Târgu-Mureş.
Echipa de volei a CSM Lugoj a pierdut primul joc din această ediţie de campionat în deplasare la Medicina Târgu-Mureş.Formaţia gazdă s-a impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-16, 25-16, 25-20, iar gruparea lugojeană nu a reuşit să furnizeze surpriza, în ciuda rezultatului pozitiv pe care l-a obţinut pe teren propriu, în Cupa României, în faţa aceleiaşi echipe.
„Medicina a jucat foarte bine. Noi am avut o prestaţie bună în ultimul set, dar în primele două mai puţin. Este un rezultat meritat. Mureşul este o echipă care are şi buget şi intenţii de a ocupa unul din primele patru locuri. Este o formaţie care din grupul echipelor care s-au aflat pe locurile V-X ale clasamentului are cel mai bun lot şi cele mai bune condiţi”, a declarat Dan Brudiu, preşedintele secţiei de volei a CSM Lugoj.
Etapa viitoare, care se va disputa sâmbătă, 13 octombrie, echipa lugojeană de volei va întâlni pe teren propriu CSM Bucureşti



![[FOTO] Jumătate de secol de copilărie! Colinde, zâmbete și o poveste de 50 de ani la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aniversare-gradinita-pp5-10-360x180.jpg)






![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)








![[FOTO] ACS Voința rescrie clasamentul continental! Tinerii sportivi ai Lugojului aduc României titluri europene la Pangration Athlima](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-acs-vointa-2-350x250.jpg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






