Echipa de volei a CSM Lugoj nu a reuşit astăzi să se impună în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, în cea de-a doua manşă a primului tur din play- off, fiind învinsă cu 2-3, pe seturi 16-25, 25-22, 25-23, 14-25, 12-15.
Echipa de volei a CSM Lugoj nu a reuşit astăzi să se impună în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, în cea de-a doua manşă a primului tur din play- off, fiind învinsă cu 2-3, pe seturi 16-25, 25-22, 25-23, 14-25, 12-15.
Meciul a fost unul echilibrat, lugojencele luptând de la egal la egal cu formaţia din Bucureşti, însă valoarea şi experienţa superioară a adversarelor şi-au spus cuvântul, iar jucătoarele de la CSM nu au putut să-i dăruiască antrenorului Bogdan Paul o victorie cu ocazia zilei sale de naştere. Atmosfera în sală a fost una incendiară, cu o coregrafie specială, dedicată antrenorului.
“Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la această sărbătoare a mea personală, iar publicul a fost extraordinar astăzi, s-a autodepăşit şi mă bucur că am ajuns la nivelul la care să pierdem jocul şi să fim aplaudaţi pentru ceea ce am reuşit să realizăm cu această echipă. Mulţumec mult încă o dată şi sper ca meciurile de play-off care urmează să fie acasă cu sala arhiplină”, a declarat Bogdan Paul, sărbătoritul acestei seri.
În următoarul tur din play-off, CSM Lugoj va juca foarte probabil în compania formaţiei din Blaj, primul meci urmând să se desfăşoare în data de 22 martie. Diana Tătaru, căpitanul echipei, spune că gruparea lugojeană va lupta până la ultimul punct în partidele care urmează. “Ne pare rău că nu am reuşit să-i facem cadou antrenorului o victorie, însă ne bucurăm că am reuşit să facem acest joc bun împotriva unei formaţii ca Dinamo, care în retur nu ştiu dacă a pierdut vreun set cu o altă echipă în afară de noi. Dar cred că în meciul de astăzi experienţa şi-a spus cuvântul. Vom aborda meciul cu Blaj cu mult optimism. Noi muncim foarte mult şi am vrea să se vadă munca noastră. Vom lupta până la ultimul punct şi până la ultimul fluier”, a afirmat căpitanul echipei lugojene.
“Va fi un meci dificil deoarece suntem echipe de valori apropiate. Foarte importantă va fi forma de moment, starea de sănătate şi vor avea probabil un avantaj pentru că vor disputa primul meci pe teren propriu, o sală, care alături de cea de la Lugoj este cea mai incendiară din România”, a completat antrenorul.