Chiar dacă nu s-a calificat într-o cupă europeană, echipa de volei a CSM Lugoj a luptat pentru şansa ei până la final.
Chiar dacă nu s-a calificat într-o cupă europeană, echipa de volei a CSM Lugoj a luptat pentru şansa ei până la final.Formaţia din Craiova i-a propus să se mulţumească cu locul al VIII-lea şi să nu mai dispute ultimul tur al play-off-ului. Reprezentanţii clubului lugojean nu au fost deacord cu această idee de a economisi bani, iar jucătoarele le-au demonstrat că au făcut alegerea cea mai potrivită, acestea luptând în partida decisivă desfăşurată la Craiova pînă la ultima minge.
Victoria în partida desfăşurată duminică, 29 aprilie, le-a revenit lugojencelor, care s-au impus cu 3-2 în faţa Universităţii Craiova şi care au reuşit să se obţină la finalul play-off-ului locul al VII-lea în clasament, în detrimentul formaţiei din Oltenia, care s-a clasat a VIII-a.
Meciul a fost unul nerecomandat cardiacilor. Primele două seturi au fost câştigate de bănăţence la limită, cu 30-28, respectiv 26-24. CSM Lugoj nu a mai putut păstra acelaşi ritm de joc şi în urma unei căderi inexplicabile, în ultima parte a meciului, gazdele au spectaculos, adjudecându-şi următoarele două acte cu 25-13, respectiv 25-18. CSM Lugoj a obţinut locul al VII-lea în tie-break, când a reuşit să se mobilizeze, să lupte până la ultima minge şi să câştige ultimul set cu 15-9, pentru o victorie spectaculoasă, care mai ameliorează lugojenilor gustul amar al ratării calificării în Cupa Balcanică anul acesta.