Echipa de volei a CSM Lugoj va juca duminică şi luni, de la orele 18.30, pe teren propriu, în compania formaţiei Medicina Târgu Mureş, în turul al III-lea al play-offului Diviziei A1, pentru unul din locurile V- VI.
Echipa de volei a CSM Lugoj va juca duminică şi luni, de la orele 18.30, pe teren propriu, în compania formaţiei Medicina Târgu Mureş, în turul al III-lea al play-offului Diviziei A1, pentru unul din locurile V- VI.
De data aceasta, se joacă după sistemul trei din cinci meciuri, următoarele două desfăşurându-se la Târgu Mureş, iar partida decisivă ar urma să aibă loc tot la Lugoj. Bogdan Paul, antrenorul lugojencelor, îşi doreşte o calificare în Cupa Challenge, având în vedere că performanţa de a accede cu echipa lugojeană în Cupa Balcanică a reuşit-o deja în urmă cu doi ani.
“O cupă europeană este asigurată, însă Cupa Balcanică nu este Cupa Challenge, iar noi am mai fost prezenţi o dată în Cupa Balcanică. Acum, dacă avem şansa să o facem, este important să participăm la o competiţie valoric superioară. Ar fi o performanţă deosebită şi sper ca şi hotărârile care se vor lua ulterior să fie în această linie.
Ambele competiţii, atât Cupa Challenge cât şi Cupa Balcanică sunt costisitoare şi echipa va trebui să aibă un sprijin substanţial pentru a participa în aceste competiţii, atât din punct de vedere logistic, cât şi din punctul de vedere al valorii lotului. Important este să ne concentrăm la aceste jocuri.
E greu să câştigi două meciuri în zile consecutive pe teren propriu şi să mergi la adversar cu 1-1 este un handicap. Avem un public minunat care ne susţine, sperăm ca duminică să fie prezent într-un număr mare la sală şi luni să se întâmple la fel, astfel încât să ne fructificăm avantajul celor două meciuri jucate acasă”, a afirmat Bogdan Paul.
Duminică, la sala de sport vor fi prezenţi şi participanţii la plimbarea Lugojul Pedalează, care vor susţine fetele din galerie.