Reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Timiş s-au aflat joi, 20 martie, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj, unde le-au explicat elevilor despre cât de important este să aibă un comportament non-violent încercând să îi facă să conştientizeze riscurile şi urmările ce decurg din încălcarea normelor legale.
“În cadrul protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Inspectoratul de Jandarmi Timiş, în instituţia noastră au fost prezenţi, astăzi, doi reprezentanţi ai Jandarmeriei care le-au vorbit copiilor despre prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi în şcoală, despre prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi droguri. Ei le-au prezentat copiilor un film educativ şi discuţiile au fost interactive”, a declarant Viorica Paraschivu, directoarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Alexandru Roşca” din Lugoj.
„În centru sunt copii cu probleme speciale şi scopul acţiunii noastre a fost acela de a le aduce la cunoştinţă ce repercusiuni sunt dacă încalcă legea. Fiind copii şi cu probleme sociale, nu le putem vorbi de fapte penale, ci doar despre fapte care se petrec aici, în mediul lor”, explică cpt. Vasile Manolache din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.
În cadrul acţiunii, au fost făcute câteva recomandări privind modul de prevenire a tâlhăriilor în rândul elevilor atât în interiorul şcolilor, dar mai ales în afara acestora.