Un grav accident de circulație a avut loc marți seara, în jurul orei 22:00, pe drumul European 70 ce leagă Lugojul de Timișoara. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că o manevră greșită a dus la ciocnirea dintre două autovehicule, un TIR și un microbuz cu remorcă, pe raza localității Topolovățu Mare, trei persoane având nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului violent.
La fața locului s-au deplasat de urgență șapte echipaje de la ambulanță, trei de la serviciul de descarcerare de la Lugoj, Buziaș și Timișoara și mai multe echipaje de polițiștii de la rutieră. Medicii au început imediat acordarea primului ajutor victimelor. Polițiștii au început măsurătorile, care vor determina cum s-a întâmplat accidentul.
„Șoferul unui autotren care se deplasa pe DN6 din direcția Lugoj spre Timișoara, la ieșirea din Topolovățu Mare, a efectuat manevra de depășire a unui microbuz care rula pe același sens de mers, iar la revenirea pe banda de circulație a acroșat microbuzul. În cauză polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Redeșteptarea Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Toate victimele care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost transportate la spitalele din Lugoj și Timișoara pentru a le primi. Ancheta continuă în acest caz, agenții de la poliția rutieră urmând să determine cu exactitate modul în care a avut loc nefericitul eveniment rutier și cine se face vinovat de producerea acestuia.