
În mijlocul pădurii de la Surduc, zace o groapă de gunoi. Deşeurile au fost aruncate în pădurea din comună, printr-o decizie a primarului Samuel Lupulescu, după cum arată ziariştii de la televiziunea timişoreană TVT’89.
S-a ajuns la această situaţie după ce Consiliul Judeţean Timiş, forţat de Uniunea Europeană, a decis închiderea gropilor de gunoi de pe raza judeţului şi transportarea tuturor deşeurilor la deponeul ecologic de la Ghizela. Numai că primarul Lupulescu a găsit o soluţie mai puţin costisitoare.
Ziariştii de la TVT’89 susţin că în momentul în care au cerut explicaţii primarului despre gunoiul din pădure, acesta a încercat prin tot felul de mijloace să-i facă să nu difuzeze ştirea. A încercat chiar să le ofere mită, moment surprins în imaginile filmate cu camera ascunsă.
Gestul primarului de la Fârdea este cu atât mai surprinzător cu cât acesta a trăit mai bine de 20 de ani în America, de unde s-a întors cu o gândire şi un comportament mai civilizat, în 2008, când a candidat şi a câştigat funcţia de primar al comunei.
Vezi video aici.