Avionul utilitar pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Timiş a răspândit, în seara zilei de 29 mai, insecticide împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor pe toată suprafaţa intravilană a oraşului, de aproximativ 2.000 de hectare.

Unii lugojeni s-au întrebat dacă o astfel de acţiune, executată cu câteva ore înainte de începerea ploii va avea efect. Redeşteptarea a cerut opinia unui specialist.
„Nu ştiu ce soluţie au folosit, dar în mod normal, indiferent de care sunt, îşi fac efectul asupra insectelor. Condiţia este să nu plouă măcar două ore”, declara Mihai Fedorca, specialist fitosanitar.
Atenţi la acţiunea de dezinsecţie au fost şi apicultorii, care şi-au închis stupii în intervalul cât s-a dat cu insecticide.
„Până acum nu am primit niciun semnal că ar fi apicultori care au avut de suferit în urma acestei acţiuni. Au fost informaţi despre ce se întâmplă şi au închis stupii. Mulţi însă, sunt plecaţi din Lugoj în alte locuri”, declara Adrian Meci, preşedintele Cercului Apicol Lugoj.