În ultima partidă oficială a anului pe propriul teren, CSM Lugoj a jucat returul Cupei României, prima fază, cu C.S. Universitatea Cluj. Adversar a fost echipa care ne-a administrat cea mai surprizătoare înfrângere în partida tur, așa că publicul lugojean a vizionat în premieră un ”set de aur” pentru departajare, primul din istoria clubului nostru.
Dominare valorică de necontestat a echipei Lugojului
Miercuri, 10 decembrie, de la ora 18.30, la Sala Ioan Kunst Ghermănescu se aștepta o partidă palpitantă, care a stat sub semnul revanșei. Descrierea s-a potrivit doar primului set, în care oaspetele ne-au pus probleme, ajudecat de echipa Lugojului cu 25-23. Celelalte seturi au stat sub dominarea valorică de necontestat a gazdelor. Scor final: CSM Lugoj – Universitatea Cluj 3-0 (25-23, 25-16, 25-11), la care se adaugă ”setul de aur”, tranșat clar cu 15-9.
Cele patru seturi au avut o durată de o oră și 19 minute efective de joc.
”Bănățencele au avut serios de tras. Au câștigat cu 3-0 și apoi și-au adjudecat setul de aur, cu 15-9! Au fost ceva emoții însă, mai ales că în primul set, Clujul a avut 23-20 pe tabelă, dar au pierdut cinci puncte la rând”, au notat cei de la Federația Română de Volei.
În pauzele dintre seturi, micile dansatoare de la trupa de dans ”Venus” (instructor Delia Murariu Chiran, ea însăși fostă voleibalistă) au fost răsplătite cu aplauze generoase.
Cele mai bune marcatoare
Cele mai bune marcatoare ale Lugojului au fost Claudia Tarin, cu 23 de puncte, Yellenis Diaz Cairo, 13; Carla Pârv și Ioana Mănăilă, câte 11, Andra Artin, 8 și Sara Rankovic, 6.
Din tabăra noastră, notele cele mai bune le-au obținut Yellenis Diaz Cairo, 7 și Sara Rankovic 6,9.
De la C.S. Universitatea Cluj-Napoca, cele mai multe puncte le-a reușit Adina Stanciu – 14. Componentă a echipei naționale, campioană națională cu Blajul și dublă campioană la volei pe plajă, Adina a fost, de altfel, cea mai bună jucătoare din tabăra clujeană.
Sâmbătă, 13 decembrie, formația lugojeană va avea un meci dificil în deplasare, în campionat, contra ambițioasei echipe din Constanța.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





