În prezența unui numeros public, Sala Sporturilor ”Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj a găzduit sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 14, întâlnirea dintre formația locală CSM și CS Știința Bacău, contând pentru cea de-a VII-a etapă a Diviziei A1 feminine de volei.
Partida s-a disputat la Lugoj prin amabilitatea clubului băcăuan, acesta venind în sprijinul echipei lugojene, care, astfel, a evitat o deplasare la Bacău, la scurt timp după o alta în Elveția, unde a jucat în compania formației Sm’Aesch Pfeffingen. Deși în Elveția a pierdut returul, cu scorul 3-2, grație victoriei categorice obținute acasă, cu 3-0, CSM Lugoj obținut o meritată calificare în optimile CEV Challenge Cup.
Cu un moral ridicat, generat de această nouă performanță pe plan european voleibalistele lugojene au abordat partida de campionat cu dorința clară de a obține o nouă victorie în fața propriilor suporteri. Și au și obținut-o, cu scorul de 3-0 (25-14, 25-16, 25-17), după doar o oră și câteva minute de joc, pe care l-au dominat categoric de la început până la sfârșit.
Pentru CSM Lugoj au punctat: Aliona Martiniuc (13 puncte), Ioana Mănăilă (12), Nevena Vidojevic (11), Caterina Canak (9), Yelizaveta Ruban (7), Carla Pârv (6), Nevena Vukcevic (4) și Alexandra Babaș (2).
Suporterii voleiului lugojean sunt invitați din nou la sală, miercuri, 22 noiembrie, de la ora 18,30 când echipa lor favorită va avea ca oaspete pe Dinamo București, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei României, iar etapa viitoare de campionat va fi tot acasă duminică, 3 decembrie, în compania formației Rapid București.