Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a recepționat vineri, 30 septembrie, la Lugoj, 60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Apartamentele, cu două camere, au fost construite în cartierul Țesători, pe un regim de înălţime parter plus trei etaje.
Beneficiarii vor fi tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
Locuinţele pot fi achiziţionate de către chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Valoarea investiției a fost de 9.433.707,26 lei, inclusiv TVA.
Până în prezent, în județul Timiș, ANL a finalizat 749 de unități locative, dintre care 127 la Lugoj și 56 la Făget.
Sumele necesare finanțării programului au fost asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.