Fundaţia Licinium, ONG care susţine integrarea persoanelor cu handicap, organizează, în această seară, la Sala Palatului, prima conferinţă susţinută de speakeri cu dizabilităţi.
Fundaţia Licinium, ONG care susţine integrarea persoanelor cu handicap, organizează, în această seară, la Sala Palatului, prima conferinţă susţinută de speakeri cu dizabilităţi.
Fundaţia Licinium urmăreşte valorificarea potenţialului tinerilor cu handicap, susţinând o viaţă activă prin integrarea socio-profesională. Ea a luat fiinţă în luna mai a anului 2000, la iniţiativa unui grup de tineri cu şi fără handicap.
Evenimentul de astăzi promovează ideea că performanţa nu are limite şi că poate depăşi orice formă de handicap şi se adresează tuturor persoanelor interesate să descopere o nouă viziune asupra motivaţiei şi dezvoltării personale. Conferinţa va fi susţinută de de speakeri cu handicap, persoane care au atins excelenţă în diverse domenii – cum ar fi artistic sau sportiv – în ciuda problemelor fizice pe care le au.
Speakerii conferinţei sunt Cosmin Jurcan – preşedintele Fundaţiei Licinum, regizorul Tedy Necula şi pictorul Gheorghe Aştileanu. Invitatul special al serii va fi însă Vasile Stoica. El va vorbi despre turneele sale, despre cum să crezi în forţa ta şi cum să îţi depăşeşti limitele. Vasile Stoica a revenit acasă, în umă cu o săptămână, după mai mult de două luni de la plecarea spre punctul extrem al Europei nordice. El a parcurs 8.300 de km în scaunul cu rotile în dorinţa de a demonstra că şi persoanele cu dizabilităţi îşi pot depăşi condiţia cu ajutorul voinţei.
Invitate la eveniment mai sunt trupele Just Dance (formată din tineri care şi-au depăşit handicapul, participanţi la manifestări internaţionale) şi No Limit (formaţia artistică a unor tineri speciali hipoacuzici), precum şi Ioan Man (solistul nevăzător care prin participarea la un show tv în 2012 a reuşit să se claseze printre primii şase finalişti).