Vânătorii Clubului de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Lugoj au desfăşurat zilele trecute o amplă acţiune de hrănire a vânatului pe toate cele şapte fonduri administrate de club.
Vânătorii Clubului de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Lugoj au desfăşurat zilele trecute o amplă acţiune de hrănire a vânatului pe toate cele şapte fonduri administrate de club. Aceştia au distribuit 4.150 de kilograme de porumb boabe, 2.550 kilograme de ştiuleţi şi 3.200 kilograme de fân.
”Animalele au primit tone de fân, porumb boabe şi ştiuleţi, deoarece condiţiile de afară sunt vitrege şi pot cu greu să-şi procure hrana. Adunarea măncării şi distribuţia ei aparţine în totalitate vânătorilor noştri. S-a intrat cu tractoarele până în cele mai grele locuri. Am târât cauciucuri după tractoare pentru a deschide drumuri şi a lăsa hrana la vedere. După ce se va opri ninsoarea vom continua acţiunile de acest fel”, declara Petrică Damian, secretarul Clubului de Vânătoare şi Pescuit Lugoj.
Tot din cauza vremii, conducerea clubului lugojean a hotărât să nu mai emită nicio autorizaţie de vânat. ”Dacă nu se îndreaptă vremea nu vom emite nicio autorizaţie, pentru că în această perioadă vânatul este o pradă uşoară prea uşoară pentru vânători”, mai spunea Petrică Damian.