Sportiva Andrada Vânătu (13 ani), pregătită de profesorul Adrian Vrudnik şi legitimată la secţia de atletism a CSŞ Lugoj, a câştigat concursul la aruncarea suliţei, la nivelul copiel I, din cadrul turenului dedicat Zilei Mondiale a Atletismului, organizat duminică, 7 mai, la Cluj-Napoca.
Competiţia s-a desfăşurat pe moderna bază sportivă Cluj-Arena. Lugojeanca a aruncat 36,51 metri cosemnând astfel cel mai bun rezultat la proba de suliţă din palmaresul CSŞ Lugoj.
Podiumul de la suliţă a fost completat de lugojeanca Iasmina Bozdoc, copile I care a urcat pe treapta a treia.
Vânătu a reuşit să se impună şi la aruncarea greutăţii, unde a obţinut tot locul I. printre medaliaţii competiţiei s-a numărat şi Miruna Pricop, juniori II, de la CSŞ Lugoj, care a venit a doua la 400 de metri garduri.