Reprezentanții administrației locale încearcă să vină în sprijinul lugojenilor și vor să permită organizarea pieței de miei, în preajma Sărbătorilor Pascale.
Deși inițial anunțaseră că sunt greu de îndeplinit condițiile cerute de Direcția Sanitar Veterinară, primarul Claudiu Buciu a declarat că va face tot posibilul să permită comercializarea mieilor în zona pieței, astfel încât lugojenii să nu mai bată drumurile către fermele din apropiere, pentru a-și achiziționa animalele.
”Facem tot posibilul să deschidem piața de miei, de aceea am cerut să mi se prezinte condițiile pe care trebuie să le îndeplinim, pentru a respecta cerințele legii. O să stabilim perioada cât va fi deschisă, în Săptămâna Mare, înaintea Paștelui”, ne-a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.
Și la Făget s-ar putea lua măsura organizării tradiționalei piețe. Conform primarului Marcel Avram, ”o hotărâre în acest sens se va lua în ședința de Consiliu Local de vineri, 16 aprilie”.
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Controlul Alimentelor Timiș oferă în acest sens, autorizații temporare pentru perioada 21 aprilie – 1 mai. Prețurile în gospodăriile crescătorilor pot ajunge în perioada viitoare și până la 25 – 30 de lei kilogramul la carcasă și între 15 și 17 lei, la animalul viu. În zona Lugoj – Făget – Buziaș există un efectiv de circa 170.000 de ovine, iar în “vremurile bune”, înaintea Paștelui, oierii ieșeau pe piață cu efective care se ridicau și la 70.000 de miei.
Controale peste controale
Pentru a nu apărea probleme, DSVSA Timiș va dispune măsuri specifice de monitorizare, supraveghere şi control sanitar veterinar. Vor fi vizate activităţile de producere, depozitare, transport şi valorificare a cărnii de miel, ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, peştelui şi produselor din pescuit pe întreg teritoriul judeţului Timiș.
“În cadrul programului întocmit, este inclus tot personalul din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor, precum şi din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, medici veterinari și funcţionari publici. În cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor oficiale, se vor afișa în loc vizibil programul de lucru, persoana responsabilă și număr de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. Se vor anunța toate primăriile din județ cu privire la condițiile în care se pot autoriza centrele de sacrificare miei. Cărnurile aduse spre valorificare de către producători vor fi marcate cu ştampila oficială. Carcasele de miel vor fi obligatoriu însoţite de organe. Carcasele găsite fără ştampilă de control sanitar veterinar sau fără organe, se vor confisca. De asemenea, se trece la monitorizarea producătorilor şi comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman şi a tuturor fermelor producătoare ori a centrelor de ambalare ouă. Totodată, comercializarea laptelui şi brânzeturilor în pieţele agroalimentare, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către Direcţiile Sanitare Veterinare. Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele,completate de către medicii veterinari de liberă practică din localităţile de origine”, a informat dr. vet. Alin Flavius Nicoară, director executiv DSVSA Timiș.
Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare, vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare.