Uzina Electrică a Lugojului, 120 de ani de la punerea în funcţiune

Mergând înapoi pe firul istoriei, fără a încerca să idealizăm vremurile trecute, răzbate mereu ideea că Lugojul a fost un oraş conectat la Europa, occidentalizat prin economie, dar şi prin atitudinea tolerantă, ecumenică a locuitorilor săi, care au reuşit un model de con­vie­ţui­re interetnică şi inter­con­fe­sională în vremuri mai grele sau mai luminoase, după cum a fost cursul istoriei.

Prezentul mereu grăbit, în care primează mereu actualitatea imediată, poate fi înţeles mult mai bine, într-un mod mai temeinic şi mai profund, dacă cunoaştem straturile mai vechi ale istoriei, pentru a preţui ce avem în prezent, sau pentru a ne apăra un patrimoniu construit cu sacrificii de generaţiile anterioare, ale bunicilor şi străbunicilor noştri.

Situaţia delicată, la limita falimentului, în care se află Salprest S.A., societatea deținută de Consiliul Local al Municipiului Lugoj care, până anul trecut, colecta gunoiul menajer, se ocupa de curățenia orașului, de câinii vagabonzi, de coșerit, de deratizare, a adus în atenţia publică patrimoniul, clădirile şi terenul aferent societăţii, rămase în proprietatea Municipiului Lugoj.
În acest context, Claudiu Buciu, preşedintele PNL Lugoj, rememora trecutul uzinei electrice a Lugojului, unitate care a contribuit decisiv la modernizarera Lugojului, ca oraş civilizat, european.

Saltul la industria alimentată cu curent electric

”Bătrânii Lugojului spun că în această locație, încă de la 1900, se desfășurau activități de interes public. Astfel, la 1900, iluminatul din Lugoj era asigurat prin intermediul unor lămpi cu petrol, fapt pentru care Primăria de la acea vreme a considerat că sistemul trebuia modernizat. În acest scop, s-a ajuns la un acord cu o firmă din Viena care a construit, pe actualul amplasament al Salprest, Meridian şi al fostului IRET, o termocentrală în scopul de a produce curent electric pentru iluminatul stradal. Contractul s-a încheiat pentru o perioadă de 50 de ani, firma ”ELIN” construind, în doar un an, centrala electrică în care ”au fost instalate două mașini cu aburi, cu condensatori de câte 160 HP, transmisia la dinam făcându-se cu odgoa­ne de cânepă”. În același timp, re­țeaua stradală de iluminat pu­blic a fost extinsă și mo­dernizată de către aceeași societate. Ulterior societatea a livrat curent electric și con­sumatorilor casnici. Am făcut aceste pre­cizări pentru a evidenția că, încă de acum 119 ani, Lugojul și-a scris istoria și în acest loc, aici născându-se prima centrală electrică a urbei noastre”, preciza Clau­diu Buciu.

Istoricii Horaţiu şi Dumitru Suciu subliniază şi ei, într-un studiu publicat în 2014, importanţa Uzinei Electrice, pentru oraşul nostru. Ei fac o observaţie foarte importantă: odată cu punerea în funcţiune a uzinei, energia electrică nu a fost destinată doar consumatorilor casnici şi iluminatului stradal, ci s-a extins şi în aria industriei, transformând manufacturile tradiţionale lugojene în adevărate firme industriale, competitive pe plan intern, dar şi extern.

Lugojul, iluminat cu curent electric, la 1900!

Societatea ”Elin” din Viena, spun autorii citaţi, ”a început construcţia pe terenul cum­părat de la primăria oraşului a unei uzine electrice: o sală a maşinilor, o sală a ca­za­ne­lor, două birouri anexe şi o sală mare pentru acumulatori. În centrala electrică au fost instalate două maşini cu aburi de fabricaţie Brun­ko­nix – Fellder Maschines Fa­brik. Cele două maşini erau acţionate cu aburi produşi de cele două cazane Tichbeim, care lucrau la 11 atmosfere, încălzirea fă­cân­du-se cu lemne, uneori cu lignit, iar pentru tiraj era construit un coş de 32 de metri înălţime. Alimentarea cu apă se făcea dintr-un puţ forat în incinta unităţii. Ma­şinile antrenau dinamuri care produceau curent continuu, care au intrat în funcţie în anul 1900. Centrala avea şi doi acumulatori care se încărcau în timpul nopţii şi al dimineţii şi care intrau în funcţiune în orele de vârf. Concomitent cu construcţia centralei şi punerea ei în funcţiune, s-a introdus şi reţeaua electrică în oraş de către aceeaşi societate. De menţionat este că-n jurul anului 1900, când s-a pus în funcţiune Uzina Electrică, în Lugoj nu exista o industrie care să folosească curent e­lectric, energia electrică fiind utilizată pentru iluminatul public şi casnic”.

Schimbări în pas cu progresul: deja la 1907 uzina era prea mică!

Foarte interesant este faptul că, deja la 1907, Lugojul, aflat în plină modernizare, avea cerinţe mari de energie electrică. Uzina oraşului neputând face faţă solicită­rilor, societatea vieneză a mărit capacitatea maşinilor cu aburi. ”Tot acum a fost mărită şi bateria de acumulatori la 1100 amperi/ore. Îmbunătăţiri au fost făcute şi în 1911 când s-a instalat un motor Diesel de fabricaţie Grosser Vagon Maschinenfabrik, cuplat cu o baterie de fabricaţie Wilm şi cu o baterie de acumulator îmbu­nă­tăţită. Tot în acest an, da­torită extinderii reţelei electrice la distanţe mai mari şi a pierderilor de pe reţea, s-a instalat în uzină un grup electric pentru ridicarea tensiunii. Uzina electrică a funcţionat în acest fel până-n 1915, când datorită ce­rin­ţelor militare ale Imperiului Habsburgic, capacitatea de producţie a fost redusă”, arată Horaţiu şi Dumitru Suciu. Există şi o informaţie din perioada interbelică: în 1925, reţeaua iluminatului public cu energie electrică era asigurată de 559 de becuri.

O machetă funcţională nepreţuită, martor al istoriei uzinei electrice

Cu ceva ani în urmă, scriam despre realizarea extraor­di­na­ră a unui fost angajat U­zinei Electrice, lăcătuşul Petru Stanciu. După mii de ore de lucru, acesta a realizat în 1967 o machetă perfect funcţională a ultimului motor al uzinei.

Produs de firma ”Fraţii Sulzer” din Winterthur, Elveţia, acesta era un motor Diesel, în patru timpi, cu injecţie, care avea o putere nominală de 1.300 CP. Pute­rea maximă cu care se putea încărca generatorul era de 750 KW, iar turaţia de 167 rot/min. Petru Stanciu mai nota: ”motorul are 6 cilindri, pistoane răcite cu apă, regulator centrifugal, compresor cu 3 etaje, 3 butelii pentru aer, pompă de ulei pentru biele, pompă de ulei pentru cilindri şi compresor, pompă de combustibil”.

Atelier de instruire, pentru liceele lugojene

Ce s-a întâmplat mai departe, ne spune ing. Ioan Valcan, un bun cunoscător al eco­nomiei lugojene din anii comunismului.

”Înainte de Primul Răz­boi Mondial, din câte ştiu, uzina nu funcţiona continuu, 24 de ore din 24. Lucra în regim alternativ şi alimenta iluminatul public după un program anunţat prealabil. În 1956, Lugojul s-a racordat la reţeaua naţională de energie electrică şi a devenit oraş cu alimentare continuă. Uzina a funcţionat şi în contuinuare, furnizând curent electric pînă prin 1967, când a fost deza­fec­tată, dar a rămas în rezervă, în conservare”, spune Valcan. Ca un fapt inedit, adaugă el, uzina a continuat să fie folosită ca atelier de instruire pentru elevii liceelor lugojene, care, înainte de 1990, făceau aici orele de practică la disciplinele de profil. Astăzi, toate acestea au devenit doar… amintiri.