Poliţiştii din Făget au prins duminică seară un şofer care, după ce nu a oprit la semnal, a intrat cu maşina într-un pom.
Duminică seară, în timp ce patrulau în Răchita, poliţiştii din Făget au vrut să oprească pentru control un autoturism. Acesta nu a oprit la semnalele poliţiştilor, iar oamenii legii au pornit în urmărirea sa. Şoferul a fost prins însă după ce a pierdut controlul volanului intrând într-un pom de pe marginea drumului. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind P. CĂLIN, de 23 de ani, din Traian Vuia.
Alcoolemia indicată în urma testării a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, tânărul avea şi permisul suspendat, iar autoturismul nu era înmatriculat în România şi avea montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare.
Şoferul a fost condus la Spitalul din Făget, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile comise.