Conducerea CSM Lugoj şi-a oferit serviciile pentru organizarea şi găzduirea Cupei Balcanice, la care, pe lângă volebalistele lugojence mai participă echipe din Albania, Serbia şi Turcia. Oficialii lugojeni au trimis o solicitare în acest sens, către Asociaţia Balcanică de Volei (BVA) şi aşteaptă un răspuns până la sfârşitul acestei luni.
UPDATE. Antrenorul Paul Bogdan ne-a anunțat că în urmă cu câteva ore a primit deja răspunsul oficial și Cupa Balcanică va fi găzduită de Lugoj.
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Conducerea CSM Lugoj şi-a oferit serviciile pentru organizarea şi găzduirea Cupei Balcanice, la care, pe lângă volebalistele lugojence mai participă echipe din Albania, Serbia şi Turcia. Oficialii lugojeni au trimis o solicitare în acest sens, către Asociaţia Balcanică de Volei (BVA) şi aşteaptă un răspuns până la sfârşitul acestei luni.
“Noi am trimis toate documentele şi aşteptăm. Şanse există, pentru că, în ultimii ani, competiţia a fost organizată de turci, acum ar putea să vină şi rândul nostru. Am făcut un calcul şi costurile cu organizarea sunt mai mici decât cele cu deplasarea, aşa că am ieşi în avantaj”, a declarat Bogo Anucin, directorul CSM Lugoj.
Dacă BVA va aproba solicitarea lugojenilor, meciurile se vor desfăşura în luna septembrie, la Sala Sporturilor “Ioan Kunst Ghermănescu”, din municipiul de pe Timiş. Din Asociaţia Balcanică de Volei (BVA) fac parte 10 ţări: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.