Adunarea generală a membrilor filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, desfășurată joi, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, a avut ca principal obiectiv alegerea conducerii locale și naționale a condeierilor din România.
După aproape patru ore de dezbateri și polemici, în care candidații la nivel local și național și-au prezentat programele, rezultatul alegerilor pentru filiala U.S.R. Timișoara au reconfirmat președinția universitarului timișorean Cornel Ungureanu., care s-a impus, ca și acum cinci ani, în fața contracandidatului său, scriitorul Lucian Alexiu. Ca reprezentant al filialei în Consiliul Național U.S.R. a fost ales Marian Odangiu.
Cu același prilej, s-a votat și consiliul de conducere al filialei. Pentru următorii cinci ani, acesta va fi compus din Cornel Ungureanu, Marian Odangiu, Lucian Alexiu, Robert Șerban și Claudiu T. Arieșan.
Au fost prezenți și patru din cei cinci candidați pentru conducerea națională a Uniunii Scriitorilor: Dan Lungu, Nicolae Manolescu, Ștefan Mitroi și Simona Vasilache. Votul final va fi cunoscut doar după ce toate filialele din țară se vor exprima prin vot.
În afara candidaților, au luat cuvântul membrii conducerii actuale a uniunii, precum Gabriel Chifu și Varujan Vosganian, dar și avocata Corina Popescu, care a depus o muncă titanică în instanță în apărarea U.S.R. Polemici mai mult sau mai puțin cordiale au stârnit subiecte precum timbrul literar, relațiile spinoase dintre scriitori și editori, legea dreptului de autor, suplimentele de pensie și statutul condeierilor în societatea contemporană. Din 215 membri ai filialei (203 cu drept de vot) au fost prezenți 124.
„Faptul că sunt născut la Lugoj este o mândrie pentru mine. Lugojul este capitala spirituală a Banatului, aici au văzut lumina zilei sau au creat câţiva scriitori fundamentali ai literaturii române. De acest loc mă leagă numeroase prietenii literare. Oraşul poate fi privit şi prin perspectiva unei axe culturale Lugoj – Caransebeş, ale cărei tradiţii coboară încă în perioada Evului Mediu. Lugojul joacă un rol important în prezentul cultural al Banatului, rol pe care Uniunea îl sprijină şi îl va sprijini şi în continuare”, a declarat preşeintele U.S.R. Timişoara, Cornel Ungureanu, pentru „Redeşteptarea”.
Din Lugoj, au luat parte membrii uniunii – Dan Florița Seracin, Dorin Murariu, Adriana Weimer, Laurențiu Nistorescu, Cristian Ghinea, Remus Valeriu Giorgioni, Simion Dănilă, Maria Bologa, Mihai Murariu și Laurian Lodoabă.
Vineri, alegerile vor avea loc la filiala Arad a Uniunii Scriitorilor, unde va participa și poetul lugojean Ion Oprișor, membru al USR Arad.