Cele mai vechi două echipe din prima ligă feminină de volei, Dinamo București și CSM Lugoj, s-au întâlnit sâmbătă în ceea ce Federația Română de Volei a considerat a fi Meciul Etapei.
Prin prisma palmaresului, meciul putea fi într-adevăr echilibrat, dar realitatea din teren, în acest sezon, a arătat ”o partidă într-un singur sens”, așa cum s-a scris pe pagina de facebook a FRV.
La final, tabela de marcaj a indicat un ”sec” Dinamo București – CSM Lugoj 3-0 (25-11, 25-13, 25-17), după doar o oră și opt minute de joc.
Cu o echipă puternică, aflată în plină luptă pentru campionat, gazdele porneau oricum favorite, dar se aștepta ca CSM Lugoj să dea o replică mai puternică, adică să piardă la luptă, așa cum a făcut-o cu Blajul sau Brașovul. ”Trendul” s-a văzut încă din primul set, când am cerut Time Out la 10-6 și 17-9.
”Adevărul este că am jucat sub așteptări. Fără preluare, fără coordonare și implicit cu puține reușite în atac. Dar, pentru că întotdeauna există un dar, bătăliile noastre sunt altele pentru că nu mai suntem o echipă de nivelul primelor patru. Mergem mai departe pentru toți cei care ne susțin în continuare, iar concluziile le vor trage antrenorii”, au transmis reprezentanții clubului nostru.
De la CSM, au intrat în teren Andra Artin, Sara Rankovic, Ioana Mănăilă, Yensy Kindelan, Claudia Tarin și libero-ul Sandra Nistor Popovici. Melania Duțu, Carmella Massip, Yellenis Diaz Cairo și Carla Pârv li s-au alăturat pe parcurs.
De la Lugoj, Yensy Kindelan a reușit 9 puncte, iar gazdele au avut ca principal realizator pe Radostina Marinova, cu tot atâtea reușite.
Dinamo a obținut a șasea victorie în șapte etape și este la un punct de Volei Alba Blaj și CSO Voluntari.













![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)









![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





