Cuvintele se aștern greu pe hârtie în această miercure mohorâtă de octombrie…
E ziua când ediţiile de ziar se închid la Lugoj, ediţiile print, cele care se mai zbat să ţină în viaţă o presă care moare pe zi ce trece.
Dar moartea nu loveşte doar în paginile de hârtie, ci şi în oamenii care scrijelesc pe acestea. Iar când o face, o face brusc, dureros şi fără să anunţe nimic. Aşa este şi astăzi, în această miercure mohorâtă de octombrie…
Telefonul sună, iar vestea cade ca un trăznet asupra redacţiei: A murit Giani! Giani sau Dumitru Toma, numele care a apărut de mii de ori în acest ziar a fost ales într-o altă echipă redacţională, unde sunt şi alţi prieteni de-ai noştrii: Casian Mărgineanţu, Petre Boulescu, Constantin Buiciuc, Cosmin Marinescu, Mircea Anghel, nea Petrescu…
Ce echipă, ce oameni! Dumitru Toma se confunda cu istoria săptămânalului Redeşteptarea, având 30 de ani de semnătură în paginile ziarului. A fost un om care a îndrăgit meseria, a iubit ieşirile pe teren, iar reportajele şi materialele din satele estului de judeţ au fost numeroase şi spectaculoase.
A făcut o echipă excelentă cu Casian Mărgineanţu, iar dialogurile dintre ei au fost mereu spumoase şi au înviorat deseori o redacţie încărcată poate pre mult de negativitate. E greu să vorbim la trecut despre omul cu care am împărţit aproape totul, de la un iaurt la o eugenie, de la o bere la o sticlă de suc.
A fost bun, generos, vesel, carismatic, iar toate aceste lucruri au făcut ca toată lumea să-l iubească şi să-l preţuiască. De fiecare dată când a apelat pe cineva a răspuns, iar de fiecare dată când a fost apelat a încercat să ajute.
A iubit fotbalul şi ne-a făcut şi pe noi să îl iubim şi să fim la echipa lui de suflet, Tapia, în campionatul municipal. Şi-a iubit părinţii, soţia şi fata, chiar dacă nu a fost cel mai romantic bărbat din lume.
Sunt atât de multe amintiri frumoase şi un aşa mare contrast, să fim trişti când ne amintim de un om atât de vesel… Mulţumim Giani pentru tot, pentru articolele tale, spectacolele din tinereţe, meciurile de fotbal, excursiile organizate, bunătatea ta.
Ai avut o inimă mare de tot! Odihneşte-te în pace drag camarad, drag prieten! Nu te vom uita niciodată!
Redacţia Redeşteptarea













![[FOTO] În deschiderea FestTeamArt 2025, actorii lugojeni au interpretat cu vervă un Caragiale mai actual ca niciodată](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/10/festival_teatru_2221-360x180.jpg)









![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





