Debut promițător pentru voleiul lugojean în noua ediție de campionat, după un joc reușit, chiar dacă pierdut, cu vicecampioana CSM Târgoviște, una din pretendentele la titlu și în acest an.
Elevele lui Valerijan Luka au început perfect primul joc din noua ediție a Diviziei A1 de volei, reușind să-și adjudece primul set cu 25-20, după o evoluție despre care antrenorul sârb al formației lugojene crede că a fost foarte bună.
”Am jucat peste valoare pe care o avem în primul set, cu o echipă care și cu rezervele puteau să câștige cu 3-0. Am servit foarte bine, ne-am apărat, însă apoi fetele mele au început să gândească prea mult și nu au mai reușit să ținem nivelul. A fost o prea mare dorință de a face mai mult decât trebuiau să facă în anumite momente. Ca plusuri pot spune că blocajul începe să funcționeze, servim bine, dar cel mai important este că începem să arătăm ca o echipă”, a declarat Valerijan Luka.
Seturile următoare au scăzut ca nivel pentru voleibalistele lugojene, diferența fiind făcută în special de greșelile neforțate, care, crede căpitanul Ionela Canea, pot fi eliminate: ”Un prim set foarte bun, din păcate nu am reușit să ținem ritmul primului set și să mai câștigăm măcar unul. Poate și emoția a contat, au fost multe greșeli neforțate, pe care trebuie să le eliminăm. Important este să creștem de la meci la meci, iar jocurile care contează, cum este cel de peste două etape, cu Piatra Neamț, să se termine în favoarea noastră”.
După 95 de minute de joc, C.S.M. Târgoviște a plecat cu toate cele trei puncte, scorul în cele trei seturi câștigate fiind 25-18, 25-12 și 25-16.
În etapa viitoare, ce este programată la mijlocul săptămânii, CSM Lugoj va întâlni în deplasare, joi, 20 octombrie, pe C.S.M. București.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





