UPDATE: Agentul Mario Hofman a murit duminică seară, la Spialul Judeţean din Timişoara.
Un poliţist în vârstă de 28 de ani din Lugoj, agent principal la Secţia 2 Rurală din Cărpiniş, s-a împuşcat în cap, vineri seară, cu pistolul din dotare în casa parinţilor prietenei sale din Cenei.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care l-a transportat iniţial la Spitalul Municipal din Timişoara, apoi, datorită stării grave, la Spitalul Judeţean. „Poliţistul se află în comă de gradul IV cu şanse mici de supravieţuire”, ne-a declarat sâmbătă dimineaţă Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalul Judeţean din Timişoara.
Agentul principal Mario Hofman trebuia să intre în tură vineri seara însă a hotărât subit să-şi pună capăt zilelor. Nimeni nu a reuşit să desluşească motivul care l-a făcut pe poliţist să regurgă la asemenea gest. „Din câte am aflat noi, nu a avut niciodată probleme la serviciu, cu prietena sa se înţelegea foarte bine, iar în privinţa altor cauze, a avut ceva datorii, dar pe care şi le-a achitat în urmă cu ceva vreme”, ne-a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.
Mario Hofman nu a lăsat niciun bilet care să-i explice gestul.
UPDATE: Agentul Mario Hofman a murit duminică seară, la Spialul Judeţean din Timişoara.