Marţi, 3 aprilie, de la ora 12, la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj a avut loc un curs deschis cu elevii Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu” din oraş.
Marţi, 3 aprilie, de la ora 12, la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj a avut loc un curs deschis cu elevii Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu” din oraş, susţinut de lectorul universitar dr. Sorin Blaj, director de departament în cadrul Facultăţii de Ştinţe Economice al universităţii lugojene.
Tema cursului a fost „Cota unică – un impozit potrivit pentru România?”. Au fost subliniate efectele benefice generate asupra contribuabililor, statului şi economiei, dovadă fiind că, după exemplul României, alte opt state din Uniunea Europeană au adoptat cota unică.
„Copiii s-au manifestat bine, chiar neaşteptat de bine. Au fost receptivi, având în vedere că tema cotei unice de impozitare se leagă şi de fiscalitatea în perioada de criză. Eu am vorbit despre un impozit foarte potrivit pentru România, pentru că, după opt ani de practică, din anul 2005, el s-a dovedit a fi OK din punct de vedere economic”, ne-a declarat lectorul universitar dr. Sorin Blaj la încheierea acţiunii.
Întâlnirea se înscrie în agenda acţiunilor care apropie elevii liceelor de mediul universitar lugojean, serie inaugurată de cursul „Publicitatea de-a lungul timpului” susţinut marţi, 27 martie, de lect. univ. dr. Alina Nistorescu cu elevi ai Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu”.