O familie din Lugoj a depus plângere la Garda de Mediu împotriva unor vecini care cresc zeci de animale mici şi mari în gospodărie. Deranjul cel mai mare este mirosul care vine de la porcii, caii şi vacile acestora. Proprietarii mini-fermei susţin însă că nu deranjează pe nimeni.
Un scandal mocneşte de mai multă vreme pe strada Izlazu Mic, lângă târgul de vechituri. Familia Mitar susţine că nu mai suportă să locuiască la oraş în condiţii ca la ţară, unde vacile şi porcii sunt la ordinea zilei în gospodării.
„Singurul lucru care mă deranjează este mirosul foarte, foarte urât. Soţia mea este nevoită să usuce hainele în casă, nu le putem lăsa pe sârmă afară. Să şi le ia, să le mute de aici. Toţi vecinii au fost deranjaţi. Eu nu mai am nimic aici, un singur câine mai ţin. M-am modernizat, nu mai e ca la sat acum 100 de ani”, a declarat pentru Redeşteptarea Octavian Mitar.
Oamenii sunt supăraţi pe vecinii de la două case distanţă care au o adevărată fermă în curte. Familia Secheşan creşte în bătătură 16 porci, cinci vaci, trei cai, 10 iepuri şi 25 de găini. Acestia susţin că nu deranjează cu nimic vecinii, iar Garda de Mediu le-ar fi dat voie să continue în urma controalelor.
„Animalele sunt sătule şi vin acasă şi pleacă-n câmp, grajdul e în spate, şi ce miros e numai pentru domnii? Nu înţeleg. E o duşmănie pe care nu o poate nimeni regla. Ei aia urmăresc, noi să-i lovim, să ne încăierăm, să ne ia banii. Suntem 10 inşi care trăim din animale. Cu ce să mişcăm altceva?”, ne întreabă mama familiei Secheşan.
În urma controalelor de Garda de Mediu în 2013 şi apoi în 2014, s-a constatat că există locuri insalubre cu dejecţii şi s-a dispus betonarea unei platforme şi realizarea unui
bazin etanş vidanjabil pentru ca dejecţiile să nu ajungă în apa freatică. De asemenea, s-a stabilit că oamenii nu au declarat toate animelele pe care le cresc, doar 20 fiind înregistrate la Primărie.
Cu toate controalele, vecinul deranjat susţine nu se vede o îmbunătăţie a situaţiei.
„Deci nu s-a luat nicio măsură. Nu au canal de decantare, nu au nimic. Dejecţiile de la ei, se duc în canalul Ştiuca, şi de acolo în Timiş, deci dacă faceţi baie şi luaţi vreo boală, aia e!”.
În cel mai recent document, Primăria face referire şi la noul regulament aprobat în consiliul local pentru creşterea animalelor în municipiu, care însă este extrem de permisiv în zonele de periferie.
A venit taranu’ la oras…
normal , cand unu incepe sa se realizeze , se gasesc invidiosi sa faca gura , dar pe ei nu se vad ca sunt nespalati si put a hoit ,,,,, waaaaaahhaa ala de nu are vorbeste , sa ajuns si tomberonu sa vorbeasca
Eu apreciez familia care creste animale incearca sa produca ceva pentru propria familie si pentru alte persoane care nu au posibilitatea sa-si produca o alimentatie pura si sanatoasa. Cred ca vecinii reclamagii sunt invidiosi pe putwrea de munca a vecinilor. Nu este usor sa cresti animale este mai usor sa astepti sa primesti de la stat.
Este demna de lauda harnicia crescatorilor de animale. In acelasi timp , Indiferent daca traiesc in oras sau la tara, norme de salubritate si igiena trebuiesc respectate de acestia. Pericliteaza sanatatea celor din jur prin deversarile nesanitizate, polueaza . Crescatorii de animale vor trebui sa investeasca efort si bun-simt in aceasta directie. Si desigur o parte din castig.