Raul Ambruș va candida la șefia Partidului Național Liberal, organizația Timișoara, la alegerile interne care vor avea loc la 3 iulie. Raul Ambruș, originar din Lugoj, este fiul lui Ioan Ambruș, fostul președinte al PNL Lugoj.
”Astăzi (n.r. – 27 iunie) mi-am depus candidatura, în cadrul alegerilor interne, pentru funcția de președinte al organizației PNL Timișoara. Această decizie nu a fost luată sub impulsul momentului. Cunosc foarte bine importanța acestei funcții și responsabilitățile celui care o deține, dar cel mai important, îi cunosc pe membrii acestei organizații, știu că împreună putem face o organizație puternică si le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au arătat până acum. Ei au fost cei care m-au susținut și m-au încurajat să accept această provocare și tot ei sunt cei care doresc schimbarea de paradigmă a organizației PNL Timișoara”, a spus Raul Ambruș.
El opinează că, ”în acest moment, PNL Timișoara are nevoie, pe de o parte, de un președinte decis, care să fie asimilat de baza partidului, care să-i cunoască structura și modul de organizare, care să își asume responsabilitatea în acest moment de cumpănă, iar pe de altă parte, să vină cu un suflu nou, să îmbine energia, entuziasmul și experiența membrilor pentru a aduce plus valoare acestei organizații”.
”Organizația PNL Timișoara este pregătită să accepte o schimbare”
Raul Ambruș a declarat că, în ciuda vârstei tinere, are experiență politică, pe care s-a decis să o fructifice:
”Am 30 de ani, sunt membru PNL de 12 ani, conduc o societate privată, iar ca profesie sunt inginer, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, în prezent doctorand, în ultimul an. La vârsta de 18 ani am fost ales președinte al organizației de tineret PNL Lugoj, din 2017 sunt președintele organizației de tineret PNL Timișoara, iar din septembrie 2020, prin votul timișorenilor, sunt consilier local din partea PNL Timișoara”.
Raul Ambruș este fiul lui Ioan Ambruș, membru PNL din 1996, președinte al PNL Lugoj până în urmă cu doi ani, când a fost înlocuit de actualul președinte, Claudiu Buciu. Ioan Ambruș a fost consilier PNL timp de 16 ani și vicepreședinte al PNL Timiș timp de 12 ani.