Momente cumplite pentru un lugojean de 80 de ani astăzi, în jurul orei 15:40, acesta fiind călcat de un tren care circula pe ruta Simeria-Lugoj. Evenimentul a avut loc în vecinătatea trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Jabărului, în imediata apropiere a spitalului municipal. La fața locului s-au deplasat imediat o echipă de la ambulanță, care au preluat victima și au dus-o la compartimentul de primiri urgențe a spitalului.
Bărbatul în cauză ar fi vrut să își pună capăt zilelor, din cauza problemelor de sănătate, a vârstei înaintate și a încercărilor pe care viața i le-a pus în cale de-a lungul timpului. Lugojeanul este cunoscut ca fiind un om al străzii, cu probleme precum consumul excesiv de alcool. Bătrânul și-a pierdut două rude după ce acestea au murit înecate.
Medicii de la urgențe au început imediat tratamentul de specialitate în cazul victimei, care se afla într-o stare gravă la momentul ajungerii la camera de gardă. Bărbatul a fost cu greu stabilizat, după care o ambulanță a plecat cu el spre Timișoara, acolo unde cel mai probabil că va rămâne sub observație. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele sale de supraviețuire, bărbatul suferind un traumatism cranio-cerebral extrem de sever.



![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-360x180.jpeg)









![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)




![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-350x250.jpeg)



![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-120x86.jpeg)