Meridian 22 va opri mâine, joi, 18 iunie, apa în cartierul Micro I, începând cu ora 8.00 dimineaţa.
Acţiunea este impusă de transferarea primelor blocuri din oraş la noua reţea de apă, după ce societatea lugojeană a finalizat montarea noilor branşamente în subsolul blocurilor.
Întreruperea furnizării apei se va face pe durata mai multor ore, până la conectarea tuturor legăturilor. În acesată etapă vor fi racordate şapte blocuri, începând de pe Aleea Castanilor.
“De mâine vom fi prezenţi în teren pentru racordarea primelor blocuri la noile magistrale de apă. Lucările se vor face în mai multe etape. La fiecare acţiune vom putea transfera până la şapte blocuri. Pentru a nu crea disconfort locuitorilor de la blocuri, prin oprirea furnizării apei în apartamente, vom deplasa la faţa locului mai multe echipe şi utilaje care să poată face lucrările în câteva ore”, a declarat inginerul Dan Florea, directorul tehnic al Meridian 22.
Odată cu racordarea la noua reţea de apă, primăria speră să crească şi calitatea apei livrate populaţiei.