Parohia Romano-Catolică din Lugoj este acuzată, pe internet, de denigrare a drapelului României, acuza venind din partea unui blogger care şi-a făcut un renume din a scrie despre „abuzurile grosolane ale administrației publice locale din Covasna și Harghita, controlată de către UDMR și PCM, împotriva comunităților de români din cele doua județe”, fapt ce este recunoscut chiar de el în paginile blogului pe care îl deţine.
Bloggerul deranjat de cum arată un drapel arborat pe o clădire din centrul Lugojului se numeşte Dan Tănasă şi este președinte-fondator al Asociației Civice pentru Demnitate în Europa. Blogul lui Tănasă este citit în medie de 1.000 de persoane în fiecare zi, zilele trecute fiind rândul parohiei lugojene să fie luată la întrebări.
„Un drapel al României foarte deteriorat stă arborat de mai multe luni pe fostul sediul al Liceului Tehnologic ”Aurel Vlaicu” din Lugoj. Clădirea este în proprietatea Parohiei Romano-Catolice din Lugoj. Drapelul României, foarte deteriorat, este arborat pe o clădire în plin centrul municipiului Lugoj, pe strada Alexandru Mocioni. În clădire a funcționat până anul trecut Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” care însă și-a găsit un alt sediu din cauza chiriei foarte mari cerută de proprietarul clădirii, Parohia Romano-Catolică din Lugoj”, scrie Dan Tănasă pe blogul personal.
După ce prezintă situaţia de la faţa locului, ajutat de câteva fotografii primite de la un lugojean, Dan Tănasă cere public ca batjocorirea drapelului să înceteze.
„Solicit public conducerii Parohiei Romano-Catolice din Lugoj să pună capăt batjocoririi drapelului național al României. Atitudinea Parohiei Romano-Catolice în acest caz este revoltătoare”, mai scrie acesta în postarea referitoare la drapel.
Contactaţi de Redeşteptarea, reprezentanţii Parohiei care deţine clădirea spun că nu ştiau de steagul invocat că ar fi batjocorit pe clădirea fostului liceu Vlaicu. Aceştia susţin că orice problemă legată de clădire va fi imediat prezentată la Episcopie.
„Nu ştiam despre această situaţie, probabil că a fost aşa de pe vremea când era liceul în clădire. Orice problemă privind clădirea se rezolvă prin intermediul Episcopiei. Deocamdată nu ştiu dacă există vreun plan în ceea ce priveşte imobilul. Nouă ne pare rău că s-a ajuns la această situaţie cu liceul”, a declarat Titi Dumitrescu, paroh al Parohiei Romano-Catolice din Lugoj.
Clădirea în care a funcţionat liceul lugojean, mutat din anul şcolar 2014-2015 în vechea locaţie de pe strada Cernei este un adevărat pericol public. Tencuiala, geamurile, acoperişul şi alte structuri de rezistenţă ale acesteia nu au fost reabilitate niciodată, fiind în orice moment posibil ca bucăţi din acestea să cadă pe aleea pietonală din centrul municipiului, pe unde trec zilnic sute de lugojeni.
Macar noi avem steag el e bozgor parvenit